1,9 miliarde de euro dorm în bancă: Moldovenii pierd banii cu ochii deschiși

06 Aug. 2025, 12:28
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
06 Aug. 2025, 12:28 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

În timp ce în alte țări oamenii caută activ randamente sigure și profitabile, în Republica Moldova milioane de euro sunt lăsate să-și piardă valoarea în tăcere. Cetățenii moldoveni păstrează astăzi peste 36,4 miliarde de lei în așa-numite „depozite moarte” – adică bani aflați în conturi la vedere, fără dobândă sau cu o dobândă simbolică sub 1%. Aceasta reprezintă aproape jumătate din toate economiile populației – mai exact, 45,2%. În echivalent valutar, înseamnă peste 1,9 miliarde euro care nu produc nimic, în timp ce inflația le erodează zilnic valoarea reală, cinstată economistul, Veaceslav Ioniță.

În băncile din Republica Moldova, depozitele la vedere au în prezent o dobândă de doar 0,9% în lei și 0,38% în valută. Practic, este o formă de a pierde bani lent, dar constant. Deși aceste conturi sunt văzute de mulți ca „sigure”, ele sunt de fapt un mod sigur de a ieși în pierdere. Conform estimărilor, această inactivitate financiară costă Republica Moldova peste 150 milioane de euro anual, doar din lipsa randamentului.

„În comparație, investițiile în imobiliare – inclusiv peste Prut – oferă randamente net superioare. În București, un studio de închiriat generează în medie 7,4% pe an, în valută. La un asemenea nivel, capitalul nu doar că își păstrează valoarea, dar chiar aduce profit. Piața imobiliară din România este mai stabilă, cu riscuri mai mici, legislație clară și cheltuieli de întreținere mai mici raportate la venit. Pentru sutele de mii de moldoveni cu cetățenie română, accesul la această piață este facil, natural și profitabil”,  punctat Ioniță.

O altă soluție care începe să prindă contur sunt hârtiile de valoare de stat. Noile emisiuni ale Ministerului Finanțelor din Moldova oferă dobânzi de până la 8,2% anual în lei, pe termen lung. Instrumentele sunt simple, garantate de stat și pot fi cumpărate direct de către populație. Chiar și în variantele mai conservatoare, randamentele sunt net superioare celor oferite de băncile comerciale.

„Totuși, realitatea arată că lipsa educației financiare și frica de alternative joacă un rol major în această blocare a capitalului. Mulți cetățeni nu sunt familiarizați cu piața imobiliară sau cu mecanismele investiționale. Reflexul de a „ține banii în bancă” ca formă de siguranță este puternic, dar profund păgubos în contextul economic actual. Păstrarea banilor în conturi fără dobândă nu înseamnă siguranță, ci pierdere garantată”, a precizat economistul.

Republica Moldova are nevoie urgentă de o cultură financiară care să încurajeze investiția responsabilă. Banii trebuie puși la lucru, nu lăsați în letargie. Fie că este vorba de imobiliare, de obligațiuni de stat sau de alte forme de economisire inteligentă, soluțiile există. Ceea ce lipsește, încă, este curajul de a ieși din zona de confort a „contului bancar” și dorința de a face ca economiile să lucreze pentru oameni, nu invers.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!