20.000 de ruble ca să nu divorţezi: Deputații ruși pregătesc un proiect pentru a asigura „trăinicia” familiilor

03 Mai 2023, 08:04
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
03 Mai 2023, 08:04 // Actual //  bani.md

Deputaţi din Duma de Stat a Rusiei, camera inferioară a parlamentului rus, pregătesc un proiect de lege care prevede ca o dată la cinci ani, fiecare soţ al unui cuplu să primească câte 20.000 de ruble (în total, peste 450 de euro), condiţia fiind să fie căsătoriţi de cel puţin 20 de ani, relatează News.ro, care citează NewsMaker și TASS.

Vicepreşedintele grupului parlamentar liberal-democrat Iaroslav Nilov, care se numără printre iniţiatorii legii, a spus că „este necesară sprijinirea instituţiei familiei”.
„Dacă oamenii sunt căsătoriţi de mai mult de 20 de ani, haideţi să le plătim câte 20 mii fiecărui soţ excluzând coeficienţii regionali. Şi să facem aceasta la fiecare 5 ani. În plus, regiunile vor avea dreptul să stabilească suplimentar măsuri de sprijin social”, a menţionat deputatul.

Potrivit lui Nilov, grupul parlamentar liberal-democrat vrea să dedice acest proiect de lege fondatorului partidului, controversatul Vladimir Jirinovski, „a cărui primă şi singură căsnicie a durat multe decenii”, în ciuda dificultăţilor.

Vladimir Jirinovski a murit în aprilie 2022 la 75 de ani, după ce a făcut Covid.

După cum a precizat pentru TASS serviciul de presă al LDPR, proiectul de lege este planificat să fie trimis la guvern pentru examinare înainte de sfârşitul actualei sesiuni de primăvară a Dumei de Stat.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!