2,2 miliarde lei „dispărute” din buget! Cine plătește prețul subexecutării cronice

06 Mart. 2025, 10:06
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
06 Mart. 2025, 10:06 // Actual //  Ursu Victor

Execuția bugetară din 2024 a înregistrat un deficit de 2,2 miliarde lei, continuând o tendință de neexecutare integrală a cheltuielilor începută în 2015, după criza bancară. Deși anumite economii sunt binevenite, în special datorită scăderii dobânzilor și creșterii veniturilor din contribuțiile sociale, reducerile din investiții și subvenții ridică semne de întrebare privind sustenabilitatea creșterii economice, constată economistul VEaceslav Ioniță.

Pentru prima dată în ultimii 15 ani, cheltuielile statului au fost mai mici decât în anul precedent, cu o reducere de 650 milioane lei față de 2023. Această scădere nu este însă neapărat un semnal pozitiv, deoarece include tăieri importante în domenii strategice.

Unul dintre cele mai mari regrete ale execuției bugetare din 2024 este diminuarea investițiilor publice. Suma cheltuită a fost cu 300 de milioane lei mai mică decât planificarea inițială și, mai grav, sub nivelul din 2023. Aceasta poate afecta dezvoltarea infrastructurii și perspectivele economice pe termen lung.

Deși subvențiile au fost majorate cu 530 de milioane lei față de planificare, ele au fost totuși cu 300 de milioane lei mai mici decât în 2023. Această scădere afectează sectoarele dependente de sprijinul statului, în special agricultura și domeniile sociale.

Un aspect pozitiv al execuției bugetare din 2024 a fost economia de 800 de milioane lei la dobânzi, datorată scăderii inflației și a costului creditelor interne. Comparativ cu 2023, cheltuielile cu dobânzile au fost cu 1 miliard de lei mai mici.

În plus, creșterea veniturilor din contribuțiile sociale a permis guvernului să reducă transferurile către bugetul asigurărilor sociale cu 1,32 miliarde lei, fără a afecta plățile sociale.

Execuția bugetului de stat în 2024 reflectă un mix de economii necesare și reduceri problematice. Este esențial ca în 2025 să se rupă ciclul de neexecutare bugetară, astfel încât fondurile alocate să fie utilizate conform planificării, mai ales în investiții și subvenții, care sunt esențiale pentru dezvoltarea pe termen lung a Republicii Moldova.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!