2,8 miliarde kWh de energie necesari pe malul drept – Guvernul lansează licitația pentru iarnă

18 Sept. 2025, 18:03
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
18 Sept. 2025, 18:03 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Consumul estimat pentru malul drept al Nistrului în perioada octombrie 2025 – aprilie 2026 este de 2,8 miliarde kWh. Din acest volum, 1,02 miliarde kWh vor fi acoperite din producția locală, iar 1,78 miliarde kWh din surse externe. Procedurile anuale de achiziție a energiei electrice urmează să fie lansate până la 30 septembrie, iar în prezent se desfășoară etapa de precalificare a participanților, potrivit infromațiilor Guvernului.

Potrivit datelor prezentate, în cadrul ședinței Comisiei guvernamentale de coordonar,e SA „Energocom” a achiziționat aproximativ 700 milioane metri cubi de gaze, ceea ce constituie peste 90% din consumul prognozat pentru anul gazier 2025-2026. Pentru perioada de iarnă (octombrie 2025 – martie 2026) sunt deja contractate 96% din volumele necesare. Achizițiile au fost realizate prin 54 de runde de licitații, cu participarea a 13 companii din Elveția, Austria, Polonia, Cehia, România, Bulgaria, Germania și Olanda, dintre care 26 de runde s-au finalizat cu succes. Prețurile au fost indexate pe baza cotațiilor TTF front month (TTFFM).

„Vreau să apreciez munca echipelor care au asigurat achiziția a peste 90% din necesitățile de gaze naturale pentru următorul sezon. Astfel, la ziua de azi, avem deja asigurată livrarea neîntreruptă de gaze naturale”, a declarat premierul REcean.

În ceea ce privește securitatea energetică, premieirul a cerut accelerarea finalizării și punerii în funcțiune a liniei electrice Vulcănești–Chișinău. Premierul a menționat și necesitatea pregătirii pentru un eventual scenariu de întrerupere a livrărilor de gaze pe malul stâng al Nistrului, precizând că autoritățile au mecanisme și sprijin financiar european pentru a face față situației.

Agenția Rezerve Materiale a informat că a completat integral stocurile de cărbune, iar rezervele de păcură sunt suplinite în funcție de capacitățile de depozitare disponibile.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!