59 de companii chineze puse pe lista neagra a administrației SUA. Nume mari primesc interzis

04 Iun. 2021, 10:29
 // Categoria: Homepage // Autor:  MD Bani
04 Iun. 2021, 10:29 // Homepage //  MD Bani

Administrația Biden extinde domeniul de acțiune al unui decret prezidențial al fostului președinte Donald Trump, prin care se interziceau investițiile americane în companii din China care sprijină armata chineză inclusiv prin vânzarea de tehnologie de urmărire.

Decretul președintelui Biden va intra în vigoare de astăzi. După ce va intra în vigoare decretul va lărgi domeniul de acțiune al interdicțiilor și va transfera autoritatea în acest caz la Departamentul Trezoriei de la Departamentul Apărării. Prin această mutare, decretul va fi mai „stabil din punct de vedere legal”, spun oficiali din administrație, scrie The Washington Post.

Noul decret „previne susținerea domeniului apărării din China cu investiții americane și extinde capacitatea guvernului Statelor Unite de „a se lupta cu amenințarea supravegherii cu care contribuie firmele din și din afara Chinei.

Oficiali ai guvernului SUA spun că mutarea la alt departament este importantă, în contextul în care compania chinezească Xiaomi a reușit să evite interdicția prin atacarea ei în justiție. Departamentul Trezoriei are mai multă experiență în redactarea de programe de sancțiuni „într-un fel care respectă standardele legale și juridice al Statelor Unite”, a spus un oficial din administrația americană.

Xiaomi și alte companii precum Commercial Aircraft Corp of China, Gowin Semiconductor Corp și Luokung Technology Corp au atacat în instanță interdicțiile.

Printre cele 59 de companii listate pe lista neagră se numără nume mari precum China Mobile Communications Group, China National Offshore Oil Corp, Semiconductor Manufacturing International Corp, Hikvision, China Railway Construction sau Semiconductor Manufacturing International Corp.

Păstrarea și împuternicirea acestor politici ale fostei administrații arată că Joe Biden păstrează abordarea mai dură a Statelor Unite față de China adoptată de predecesorul său.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!