7 dolari per doză. Atât va achita Moldova pentru vaccinurile anti-Covid prin platforma COVAX

14 Apr. 2021, 15:40
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
14 Apr. 2021, 15:40 // Actual //  MD Bani

Republica Moldova are posibilitatea de a procura vaccin anti-coronavirus la prețuri avantajoase. Despre acest lucru a anunțat ieri, Platforma COVAX Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale prin intermediul unei scrisori oficiale, despre lansarea mecanismului de cost-sharing (partajarea costurilor), prin care țara noastră poate procura vaccin.

„Mecanismul de „cost-sharing” vine să faciliteze în continuare accesul echitabil la vaccin,  adițional la dozele oferite gratuit pentru 20% din populația țării, pentru a spori gradul de acoperire a populației cu vaccin împotriva COVID-19”, se precizează într-un comunicat de presă al Ministerului Sănătății, cu privire la scrisoarea recepționată de la Platforma COVAX.

În scrisoare se mai menționează că livrarea vaccinului va fi efectuată în funcție de stocurile disponibile, iar platforma COVAX va comunica despre cantitatea de doze disponibile pentru a fi livrate pe parcursul anului 2021, scrie realitatea.md.

Prețul pentru o doză a fost estimat la 7 dolaricare include cheltuielile de transport, taxele de procurare și alte taxe.

Astfel, Ministerul urmează să informeze până pe 26 aprilie curent, despre cantitatea de vaccin care va fi procurată în anul 2021.

Menționăm că, la data de 30 decembrie 2020, MSMPS a remis către COVAX, cererea prin care a solicitat acoperirea a 50% din populație cu doze de vaccin împotriva COVID-19, dintre care 20% oferite gratuit, iar 30% prin intermediul mecanismului de cost-sharing cu prețuri preferențiale acordate Republicii Moldova.

Informăm că, până la ora actuală, prin intermediul platformei COVAX au fost livrate Republicii Moldova, gratuit 14.400 doze Vaxzevria (AstraZeneca) și 24.570 doze Pfizer, iar la sfârșitul lunii aprilie vor fi recepționate încă 48.000 doze de Vaxzevria (AstraZeneca).

 

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!