Flota din umbră a lui Putin din Moldova rămâne fără licență

26 Dec. 2024, 13:05
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
26 Dec. 2024, 13:05 // Actual //  Ursu Victor

Companiile SRL „HATI SHIPMANAGEMENT”, SRL „MRK SHIPMANAGEMENT” și SRL „ADEL SHIPMANAGEMENT”, implicate în transportul petrolului rusesc, au fost respinse de Consiliul pentru Promovarea Investițiilor de Importanță pentru Securitatea Statului, după ce nu au prezentat documentele și informațiile solicitate, inclusiv date referitoare la conturile bancare ale fondatorilor. În urma acestui refuz, autoritățile au decis retragerea actelor permisive pentru activitățile acestor companii în domenii sensibile precum energie, transporturi, apă și canalizare, aerospațial, apărare și electoral.

Consiliul a propus refuzul aprobării prealabile pentru investițiile de importanță strategică, iar în lipsa completărilor cerute, s-a luat decizia de retragere a licențelor și de înstrăinare a acțiunilor deținute în aceste companii într-un termen de 60 de zile de la notificare. Aceasta include și aplicarea clauzei de schimbare a controlului asupra acestora.

De asemenea, SRL „BPC SHIPMANAGEMENT” și SRL „SAL SHIPMANAGEMENT” nu au reușit să furnizeze documentele solicitate în mod repetat de Consiliu, iar în urma acestui fapt s-a decis același refuz de aprobare a investițiilor și retragerea actelor permisive pentru activitățile în domeniile menționate mai sus.

Peste 20 de petroliere gestionate de companii moldovenești au transportat milioane de tone de țiței rusesc. Aceste companii sunt controlate de persoane interpuse, unele dintre ele au lucrat la compniile lui Dorin Damir, finul oligarhului Vladimir Plahotniuc, potrivit investigației RISE Moldova .

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!