Câștiguri în declin în 2024! Care bănci din Moldova au pierdut cel mai mult și cine a ieșit învingător

22 Ian. 2025, 16:17
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
22 Ian. 2025, 16:17 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Profitul total al băncilor comerciale din Republica Moldova a fost de 3,9 miliarde de lei în 2024, în scădere cu 2,5% față de cele 4 miliarde de lei obținute în 2023. Situația financiară a băncilor a variat semnificativ, unele instituții raportând creșteri, iar altele înregistrând scăderi considerabile, arată datele Băncii Naționale a Moldovei.

  • Maib: Profitul a crescut cu 8,3%, de la 1,2 miliarde de lei în 2024 la 1,3 miliarde de lei în 2024.
  • Comerțbank: A înregistrat o scădere semnificativă de 86,2%, de la 8,7 milioane de lei în 2023 la doar 1,2 milioane de lei în 2024.
  • Eurocreditbank: Profitul s-a redus cu 51,6%, de la 22,5 milioane de lei la 10,9 milioane de lei.
  • Energbank: A înregistrat o scădere de 46,1%, de la 68,5 milioane de lei în 2023 la 36,9 milioane de lei în 2024.
  • Eximbank: Profitul a scăzut dramatic, cu 74,7%, de la 49 milioane de lei la 12,4 milioane de lei.
  • Fincombank: O scădere de 18,7%, de la 151,7 milioane de lei în 2023 la 123,3 milioane de lei în 2024.
  • OTP Bank: A înregistrat o scădere de 25,1%, de la 763,1 milioane de lei la 571,6 milioane de lei.
  • Moldindconbank: Profitul a crescut cu 18,5%, de la 928,6 milioane de lei la 1,1 miliarde de lei.
  • Procreditbank: A înregistrat o îmbunătățire semnificativă, trecând de la o pierdere de -135,3 milioane de lei în 2023 la un profit de 92,1 milioane de lei în 2024.
  • BCR Chișinău: Profitul a scăzut cu 30%, de la 69,4 milioane de lei la 48,6 milioane de lei.
  • Victoriabank: O scădere de 12,2%, de la 672 milioane de lei la 590,4 milioane de lei.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!