Lipsa viziunii de la Chișinău riscă să împingă Moldova spre stagnare în conflictul transnistrean, avertizează Goșu

24 Ian. 2025, 13:32
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
24 Ian. 2025, 13:32 // Actual //  Ursu Victor

Pentru Chișinău este extrem de complicat să deschidă discuții cu Rusia privind retragerea trupelor rusești din Transnistria. Moldova se află într-o situație delicată și ar putea pierde „trenul reglementării”, ceea ce ar însemna o stagnare a procesului de soluționare a conflictului din estul țării pe o perioadă de 10-20 de ani, a avertizat istoricul Armand Goșu în cadrul emisiunii „În Profunzime” de la ProTV.

„Problema este că dacă Moldova nu face nimic, ar putea pierde acest tren al reglementării. Dacă se întâmplă acest lucru, nu vom mai avea decât un ciclu de 10-20 de ani cu Transnistria, menținerea trupelor ruse la Bender și a armamentului de la Cobasna. Este foarte important să fii proactiv și să îți imaginezi scenarii pentru a evita acest blocaj. Din păcate, în acest moment nu cred că Moldova are dorința reală de a face acest lucru”, a spus Goșu.

El a subliniat că actuala conducere a țării pare mai degrabă să încerce să profite de contextul internațional și să obțină „un mic aranjament”, fără a avea o viziune clară pentru o soluție de durată.

„Moldova trebuie să pregătească următoarea etapă. Trebuie să prindă un context internațional favorabil și să se ajute de Ucraina sau America pentru a promova o soluție pentru acest conflict care durează de 35 de ani. Nu mai putem sta pe loc”, a concluzionat istoricul, subliniind urgența unei acțiuni proactive din partea autorităților de la Chișinău.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!