Gazul prin Dubai, destinație Transnistria! Moldovagaz intră în joc cu primele trei milioane de metri cubi

12 Feb. 2025, 09:28
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
12 Feb. 2025, 09:28 // Actual //  Ursu Victor

Pe data de 11 februarie, în conformitate cu Dispoziția Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE), SA „Moldovagaz” a transmis către SRL „Tiraspoltransgaz” un volum de 3 milioane de metri cubi de gaze naturale, cu titlul de împrumut. Această măsură a fost luată pentru a asigura funcționarea fiabilă a sistemului de transport al gazelor naturale și pentru a sprijini funcționarea stabilă a sistemului energetic al Republicii Moldova.

Tot în aceeași zi, pe 11 februarie 2025, SA „Moldovagaz” a achiziționat gaze naturale în cantitate de 27.560 MWh (echivalentul a aproximativ 2,590 milioane de metri cubi) pe platforma de tranzacționare SRL „Bursa Română de Mărfuri (ROMANIAN COMMODITIES EXCHANGE) EST”. Achiziția a fost realizată din sursele financiare ale SRL „Tiraspoltransgaz”, achitate în avans, inclusiv TVA. Livrarea acestui volum de gaze este destinată consumatorilor de pe malul stâng al Nistrului și este programată pentru data de 12 februarie 2025.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!