Pumnul de fier al lui Trump! Taxe vamale de 50% și amenințări economice împotriva Canadei

11 Mart. 2025, 16:55
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
11 Mart. 2025, 16:55 // Actual //  Ursu Victor

Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat că a ordonat secretarului pentru Comerț să impună tarife vamale suplimentare de până la 50% pentru importurile de oțel și aluminiu din Canada. Măsura va intra în vigoare pe 12 martie, iar Trump a explicat că aceasta este un răspuns la taxele de 25% impuse de Canada asupra energiei electrice, care, la rândul lor, au fost o reacție la tarifele anterioare impuse de SUA.

Într-o postare pe TruthSocial, președintele american a cerut Canadei să elimine imediat taxele vamale de 250%-390% aplicate diferitelor produse lactate importate din SUA. Totodată, Trump a avertizat că va declara stare de urgență în legătură cu aprovizionarea cu energie electrică într-o zonă „aflată sub amenințare”.

În plus, liderul de la Casa Albă a amenințat că, începând cu 2 aprilie, va majora semnificativ tarifele vamale pentru automobilele importate în SUA, dacă „alte taxe scandaloase și de lungă durată nu vor fi eliminate de Canada”. Trump a susținut că această măsură „va închide practic pentru totdeauna industria auto din Canada”.

Într-un atac direct la adresa autorităților de la Ottawa, președintele american a criticat contribuția insuficientă a Canadei la securitatea națională, susținând că „se bazează pe protecția militară a SUA”. „**Subvenționăm Canada cu peste 200 de miliarde de dolari pe an. De ce??? Așa ceva nu poate continua. Singura soluție logică este ca Canada să devină cel de-al 51-lea stat al nostru. Acest lucru ar elimina toate tarifele și toate celelalte probleme”, a scris Trump pe rețeaua sa de socializare.

Aceasta nu este prima acțiune protecționistă a lui Trump. Pe 2 februarie, el a introdus tarife de 25% la importurile din Canada și Mexic, justificând măsura prin necesitatea de a forța aceste țări și China să oprească imigrația ilegală și traficul de droguri, inclusiv fentanil. Noile taxe au intrat în vigoare pe 4 martie.

Ca răspuns, premierul Canadei, Justin Trudeau, a anunțat că Ottawa va impune tarife de 25% asupra bunurilor americane în valoare de 155 miliarde de dolari și va depune o plângere oficială împotriva SUA la Organizația Mondială a Comerțului (OMC).

Tensiunile au crescut și mai mult pe 10 martie, când fostul guvernator al Băncii Centrale a Canadei, Mark Carney, a fost ales noul lider al Partidului Liberal și viitor prim-ministru al țării. În discursul său de victorie, Carney a respins categoric sugestia lui Trump ca Canada să devină un stat al SUA, afirmând că „America nu este Canada” și că „Canada nu va fi niciodată parte a Americii, sub nicio formă”.

Noul lider liberal a promis că va menține tarifele impuse importurilor americane „până când Statele Unite vor manifesta respect față de Canada”.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!