SUA rămâne fără ouă, dar Finlanda nu sare în ajutor: Criza voastră, regulile noastre

17 Mart. 2025, 12:37
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
17 Mart. 2025, 12:37 // Actual //  Ursu Victor

Finlanda nu va exporta ouă în Statele Unite, în ciuda crizei acute de pe piața americană, din cauza procedurilor birocratice complexe și a lipsei negocierilor oficiale dintre Helsinki și Washington, relatează publicația Yle, citată de gazeta.ru.

Leera Lehtilä, directorul executiv al Asociației Avicole din Finlanda, a declarat că nu există reguli stabilite pentru accesul la piața americană, iar procesul de autorizare ar putea dura mult timp.

„Lansarea exporturilor nu este un lucru simplu, pentru că nu avem reglementări clare”, a spus Lehtilä, adăugând că Finlanda nu a exportat niciodată ouă și nu deține autorizația necesară pentru acest tip de comerț.

Lehtilä a mai precizat că, deși Finlanda are aproximativ 4 milioane de găini ouătoare, cantitatea pe care ar putea să o exporte nu ar fi suficientă pentru a rezolva criza de ouă de pe piața americană.

Statele Unite se confruntă cu una dintre cele mai grave crize de aprovizionare cu ouă, după epidemia de gripă aviară care a început în 2022. Prețurile au crescut semnificativ, restaurantele au fost nevoite să scumpească preparatele pe bază de ouă, iar unele supermarketuri au impus restricții la vânzare.

În discursul său anual din fața Congresului, președintele Donald Trump l-a acuzat pe Joe Biden pentru lipsa controlului asupra prețurilor ouălor în SUA. Trump a anunțat că administrația sa lucrează la creșterea importurilor și sprijinirea fermierilor americani pentru a compensa criza de aprovizionare.

Deși Finlanda ar fi putut deveni o sursă alternativă pentru aprovizionarea cu ouă, birocrația și lipsa negocierilor blochează orice posibilă colaborare între cele două țări.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!