Un loc la masa puterii în sistemul energetic! Concurs deschis la Moldelectrica

01 Apr. 2025, 09:43
 // Categoria: Economie // Autor:  Ursu Victor
01 Apr. 2025, 09:43 // Economie //  Ursu Victor

După ce anul trecut Ministerul Energiei a primit nu mai puțin de 37 de dosare pentru ocuparea a 4 din cele 9 poziții în Consiliul de Administrație al SA „Moldovagaz”, anul acesta instituția lansează un nou concurs public, de data aceasta pentru selectarea a 4 din cei 7 membri ai Consiliului de Administrație al ÎS „Moldelectrica”.

Procesul are loc în contextul implementării Pachetului Energetic III și separării activităților energetice (unbundling), un pas esențial în modernizarea și europenizarea sectorului electroenergetic din Republica Moldova.

„Sectorul electroenergetic este foooaaarte interesant! Vorbim despre echilibrarea sistemului, alocarea capacităților transfrontaliere (NTC), gestionarea congestiilor, curtailment, piața energiei electrice, cuplare, dispecerizare, regenerabile, racordare, coduri de rețea… Drive-ul este garantat!”, spune cu entuziasm Constantin Borosan, secretar de stat în cadrul Ministerului Energiei.

Cu toate acestea, până în prezent, numărul dosarelor depuse pentru concursul de la „Moldelectrica” este considerabil mai mic comparativ cu cel de la „Moldovagaz”. De ce? Rămâne un mister.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!