Victoriabank șterge granițele: transferuri în euro la doar 5 €, indiferent de sumă

03 Apr. 2025, 09:28
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  bani.md
03 Apr. 2025, 09:28 // Bănci şi Finanţe //  bani.md
  • Premieră pe piața bancară din Moldova: Victoriabank introduce cel mai mic tarif pentru transferurile online în euro.
  • Oferta este valabilă atât pentru persoane fizice, cât și pentru companii.
  • IMM-urile care devin clienți Victoriabank până la final de an beneficiază de primele 3 luni de transferuri online în euro absolut gratuit.

În anul în care marchează 35 de ani de activitate, Victoriabank lansează o ofertă unică: transferuri în euro efectuate online la un tarif de doar 5 EUR, indiferent de sumă sau destinație. Această ofertă este disponibilă atât pentru persoane fizice, cât și pentru companii, oferindu-le clienților posibilitatea de a transfera bani sigur și la cel mai mic cost de pe piață. În plus, IMM-urile care devin clienți Victoriabank în perioada campaniei și aleg pachetul Nelimitat/CPAG beneficiază timp de 3 luni de transferuri online în euro cu ZERO costuri.

Tariful unic de doar 5 EUR este semnificativ mai mic față de cel practicat, în general, pe piața bancară pentru companii și persoane fizice.

Aceste beneficii majore ajută la fluidizarea fluxului de plăți efectuate online între persoanele fizice și partenerii de business și scad costurile operaționale ale clienților Victoriabank.

„Suntem prima bancă din Moldova care introduce acest tarif accesibil pentru transferurile online în euro. Prin această ofertă, le permitem clienților noștri – fie persoane fizice, fie antreprenori – să trimită bani oriunde în lume la costuri minime. Clienții pot iniția aceste transferuri 24/7 prin platformele noastre digitale – VB24 și VB24 Business. Oferta actuală vine la doar două luni distanță de la lansarea transferurilor gratuite între clienții Victoriabank și Banca Transilvania. Bankingul modern trebuie să fie fără granițe: accesibil, eficient și fără griji, iar aceasta este direcția în care ne îndreptăm”, declară Mircea Aursulesei, Vicepreședinte Retail și IMM, Victoriabank.

Victoriabank continuă să vină cu soluții care simplifică și eficientizează transferurile internaționale, oferindu-le clienților tranzacții sigure și la costuri avantajoase.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!