Războiul tarifelor lovește Apple! iPhone-ul, cu 90% mai scump dacă va fi produs în SUA 

10 Apr. 2025, 15:29
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
10 Apr. 2025, 15:29 // Actual //  Ursu Victor

Prețul unui iPhone fabricat în Statele Unite ar putea exploda cu până la 90%, avertizează Bank of America (BofA), din cauza costurilor mai mari cu forța de muncă și a posibilelor tarife vamale aplicate componentelor importate din China, potrivit Bloomberg.

Într-o analiză destinată investitorilor, echipa condusă de analistul Wamsi Mohan estimează că doar mutarea producției în SUA ar crește costurile cu 25%, fără a lua în calcul taxele vamale. În contextul tensiunilor comerciale dintre Statele Unite și China, costurile totale ar putea crește cu până la 90% sau chiar mai mult.

„Deși Apple ar putea găsi forță de muncă internă pentru asamblarea dispozitivelor, majoritatea componentelor esențiale tot ar fi fabricate în China și importate în SUA, ceea ce ar atrage tarife de retaliere”, precizează BofA.

Pe fondul tensiunilor comerciale alimentate de fostul președinte Donald Trump, care a ridicat tarifele pentru China la 125%, acțiunile Apple au suferit fluctuații majore. Deși recent au atins un maxim nemaiînregistrat din iulie 2020, acțiunile au pierdut 23% din valoare în 2025, iar după introducerea noilor tarife pe 2 aprilie, au scăzut suplimentar cu 14%, echivalentul unei pierderi de 479 miliarde de dolari din capitalizarea de piață.

Analiștii de la Rosenblatt Securities avertizează că tarifele suplimentare ar putea avea un impact dezastruos asupra companiei. Dan Ives, expert tehnologic la Wedbush, a redus prețul țintă pentru acțiunile Apple, spunând că „lupta cu tarifele vamale ar putea deveni catastrofală”.

Temerile privind scumpirea dispozitivelor au determinat o creștere a vânzărilor de iPhone în weekendul trecut, pe fondul unui val de cumpărături „de panică”.

Pentru a evita consecințele tarifelor, Apple ar avea nevoie de scutiri vamale pentru componentele fabricate în afara SUA – scenariu considerat puțin probabil de către BofA. „Până nu devine clar dacă noile tarife vor fi permanente, nu ne așteptăm ca Apple să ia decizia de a muta producția în SUA”, a declarat Wamsi Mohan.

Totuși, Apple își continuă diversificarea lanțului de aprovizionare, iar BofA estimează că India va deveni un nod tot mai important pentru producția de iPhone.

Mohan menține o recomandare de tip ‘buy’ pentru acțiunile Apple, cu un preț țintă de 250 de dolari, în condițiile în care acestea se tranzacționează în prezent la peste 190 USD.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!