Fosta firmă a lui Platon, resuscitată cu capital de stat. EximAsig își extinde imperiul

01 Mai 2025, 15:25
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
01 Mai 2025, 15:25 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Compania de Asigurări-Reasigurări Exim România (EximAsig), parte a grupului controlat de stat Exim Banca Românească, va prelua societatea de asigurări Asito Kapital, controlată anterior de controversatul om de afaceri moldovean Veaceslav Platon și de grupul rusesc Lukoil. Tranzacția, considerată o premieră în industria românească a asigurărilor, este programată să fie finalizată în a doua jumătate a anului, după obținerea tuturor avizelor și autorizațiilor necesare.

„Este pentru prima dată când o societate de asigurări privată urmează să fie achiziționată de un asigurător al cărui acționar principal este statul român”, au subliniat reprezentanții Exim Banca Românească, într-un comunicat de presă, scrie economica.net.

Asito Kapital, deținută în prezent de Moldasig – una dintre cele mai mari companii de asigurări din Republica Moldova, face obiectul unei strategii de expansiune și diversificare a portofoliului EximAsig pe piața asigurărilor din România. Potrivit instituției, tranzacția vizează consolidarea cotei de piață și valorificarea sinergiilor operaționale în cadrul grupului.

Portofoliul Asito Kapital cuprinde atât produse dedicate mediului corporativ – precum asigurări de garanții, răspundere civilă, transport, bunuri și clădiri – cât și produse destinate persoanelor fizice, altele decât cele de viață.

Pe durata procesului de preluare, cele două companii vor funcționa în regim independent, fără întreruperea activității și cu menținerea aceluiași standard de calitate pentru clienți și parteneri. EximAsig este asistată în această tranzacție de firmele KPMG Advisory și KPMG Legal.

EximAsig, companie 100% românească și lider în domeniul asigurărilor de garanții cu o cotă de piață de 15,87%, a înregistrat în 2023 un profit net de 17,37 milioane de lei, marcând o creștere de aproape 19% față de anul precedent.

Preluarea Asito Kapital vine și într-un context simbolic: compania a fost în trecut legată de nume sonore precum Platon și Lukoil, iar intrarea sa sub controlul statului român marchează un nou capitol în istoria asigurărilor din regiune.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!