„PRODUS AUTOHTON” – prima expoziție națională dedicată producătorilor locali din Moldova va avea loc la Chișinău

09 Iun. 2025, 13:36
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
09 Iun. 2025, 13:36 // Actual //  bani.md

Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM), în parteneriat cu CIE Moldexpo, a lansat oficial conceptul primei ediții a Expoziției Naționale „PRODUS AUTOHTON”, un eveniment de amploare dedicat promovării producătorilor locali, autenticității și tradiției moldovenești. Expoziția va avea loc între 22 și 24 august 2025 la Centrul Internațional de Expoziții Moldexpo din Chișinău.

„Produs Autohton” este gândită ca o platformă anuală de susținere a antreprenorilor locali, care îmbină promovarea economică, identitatea culturală și implicarea diasporei. Evenimentul își propune să încurajeze consumul responsabil și să devină o mișcare națională care valorizează munca, pasiunea și calitatea produselor moldovenești.

„Este momentul să transformăm mândria de a fi moldovean într-un avantaj economic concret”, a declarat Sergiu Harea, președintele CCI a RM.
La rândul său, Zinaida Popa, directorul general interimar al Moldexpo, a subliniat impactul publicului larg: „Expoziția este dedicată exclusiv producătorilor din Republica Moldova și va scoate în evidență diversitatea și autenticitatea produselor locale”.

Expoziția va fi structurată pe mai multe secțiuni:

Pavilionul Central – „Produs de…”: fiecare raion va avea propriul stand personalizat, cu vinuri, brânzeturi, miere, artizanat și alte produse reprezentative.
Pavilionul 2 – Antreprenoriat și Artizanat: dedicat start-up-urilor, meșteșugarilor și industriilor creative.
Zona exterioară – Produse proaspete și procesate: cu degustări, vânzări directe și concursuri, inclusiv „Cel mai bun vin de casă”.
Expoziția va fi completată de Festivalul Produselor Regiunilor Moldovei – un program cultural-gastronomic cu târguri, ateliere culinare, dansuri populare, recitaluri și gastronomie locală.

Obiective majore ale expoziției:
Promovarea IMM-urilor și fermierilor
Creșterea vizibilității produselor locale în rândul diasporei
Acces la piețe externe și parteneriate economice
Educație pentru consumatori privind produsele ecologice și sustenabile
Diaspora – ambasador al produsului moldovenesc
Evenimentul își propune să implice activ diaspora moldovenească în promovarea produselor autohtone peste hotare și dezvoltarea rețelelor de export și distribuție.

Oportunitate internațională: Misiunea economică la EXPO Osaka 2025
Tot în cadrul conferinței, CCI a RM a lansat invitația oficială pentru participarea la Misiunea Economică în Japonia, organizată în perioada 26 august – 3 septembrie 2025, cu ocazia Zilei Naționale a Republicii Moldova la EXPO Osaka și în contextul vizitei oficiale a premierului Dorin Recean.

Programul include:

Vizite economice și culturale în Kyoto, Kobe, Hiroshima, Osaka și Nara
Întâlniri de afaceri și traininguri de tip Kaizen, Ikigai și Wabi-Sabi
Participare la activități culturale și de networking la standul național
Prin aceste două inițiative – expoziția „Produs Autohton” și prezența la EXPO Osaka 2025 – Camera de Comerț și Industrie își consolidează rolul de punte între tradiția locală și deschiderea internațională, contribuind activ la transformarea produsului moldovenesc într-un brand recunoscut pe plan global.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!