Falimentul vodcii „Stolichnaya” zguduie America! Miliardar rus: Hackerii și Kremlinul m-au distrus

17 Iun. 2025, 15:44
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
17 Iun. 2025, 15:44 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Filiala americană a celebrului producător de vodcă Stoli (fostă „Stolichnaia”), compania Stoli Group USA, deținută de miliardarul de origine rusă Iuri Șefler, a depus cerere de faliment în Statele Unite. În documentele depuse, compania invocă scăderea cererii în 2023 și 2024, creșterea costurilor operaționale, dar și o gravă atacare cibernetică produsă în august 2023 asupra grupului-mamă, în urma căreia activitatea companiei a fost afectată mai bine de un an.

Potrivit informațiilor, Stoli Group USA are active estimate între 100 și 500 milioane dolari, iar datoriile se ridică la 50–100 milioane dolari. Compania intenționează să continue operațiunile printr-un plan de restructurare comun cu distribuitorul afiliat de bourbon Kentucky Owl, scrie The Moskow Times.

Dar afacerile lui Șefler nu sunt doar economice, ci și geopolitice. Autoritățile ruse îl acuză de sprijin activ acordat armatei ucrainene, inclusiv prin donații de peste 38 milioane euro, utilizate, potrivit Procuraturii Generale a Rusiei, pentru achiziția a peste 120.000 de drone, echipamente militare și logistică pentru armata ucraineană.

În iulie 2023, un tribunal din regiunea Tambov a dispus confiscarea activelor lui Șefler din Rusia, inclusiv fabrica de alcool „Amber Talvis” și distileria abandonată din Kaliningrad, calificând acțiunile miliardarului drept parte a unui grup extremist.

Șefler, aflat de peste 20 de ani în conflict cu Kremlinul pentru folosirea mărcilor sovietice „Stolichnaia” și „Moskovskaia”, produce acum vodca Stoli în Letonia și a renunțat complet la etichetele de origine rusească în urma invaziei din Ucraina.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!