Putin taie florile Armeniei! Kremlinul se răzbună pentru arestarea oligarhului său

19 Iun. 2025, 11:40
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
19 Iun. 2025, 11:40 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Rusia ar putea suspenda importurile de flori tăiate din Armenia începând cu 27 iunie, invocând „încălcări sistematice ale cerințelor fitosanitare” și lipsa de reacție din partea autorităților de la Erevan. Avertismentul survine la scurt timp după arestarea la Erevan a miliardarului rus de origine armeană Samvel Karapetian, un om de afaceri pro-Kremlin, relatează Interfax, citând surse apropiate Serviciului Federal de Supraveghere Veterinară și Fitosanitară al Rusiei (Rosselhoznadzor).

Potrivit sursei, autoritatea rusă a informat Comisia Economică Eurasiatică despre posibila introducere a unui embargo temporar asupra florilor însoțite de certificate fitosanitare armene, menționând și o creștere suspectă a volumului acestor importuri în 2025. Documentele de însoțire ar conține frecvent informații false despre originea produselor, lipsa datelor privind producătorii sau dificultăți în a distinge florile armene de cele provenite din țări terțe.

Măsura vine pe fondul arestării recente a lui Samvel Karapetian, fondatorul grupului „Tashir”, care controlează inclusiv rețeaua de centre comerciale „RIO” din Rusia. Omul de afaceri este acuzat de apeluri publice la răsturnarea puterii de stat, după ce a susținut deschis Biserica Apostolică Armeană în conflictul său politic cu premierul Nikol Pașinian.

În ajunul arestării, poliția armeană a efectuat percheziții la vila lui Karapetian din Erevan, arestând peste 70 de persoane — dintre care 50 au fost identificate drept susținători ai acestuia.

Tensiunile s-au amplificat după ce Karapetian a acuzat guvernul de „atac la adresa bisericii și poporului armean”, în timp ce premierul Pașinian a răspuns cu o propunere de naționalizare a rețelei de electricitate din Armenia, deținută de miliardar.

În vârstă de 59 de ani, Samvel Karapetian ocupă locul 44 în clasamentul celor mai bogați ruși, cu o avere estimată la 3,2 miliarde de dolari, potrivit Forbes. Numele său a fost asociat de-a lungul timpului cu oficiali din cercurile de forță ale Kremlinului, inclusiv cu ministrul rus de interne Vladimir Kolokoltsev.

În paralel, The Insider relatează că rețeaua de propagandă „Matrioșka” – afiliată Kremlinului – a declanșat o campanie online împotriva lui Pașinian, folosind conturi false și dezinformare prezentată ca știri ale unor canale precum Euronews și France 24, în care premierul este acuzat de corupție, ocultarea genocidului armean și chiar consum de tranchilizante.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!