Criptoimperiul lui Ilan Șor! 9 miliarde de dolari pentru Rusia, sub nasul Occidentului

25 Iun. 2025, 14:42
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
25 Iun. 2025, 14:42 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Financial Times dezvăluie că A7A5 – o nouă monedă digitală „pegged” la rublă, lansată în februarie 2025 în Kârgâzstan – a procesat circa 9,3 miliarde USD în numai patru luni, devenind principalul coridor cripto folosit de companii rusești sancționate pentru a efectua plăți transfrontaliere. Tokenul este controlat de oligarhul moldovean Ilan Șor, fugit din Republica Moldova și plasat sub sancțiuni britanice și canadiene, arată investigația.

A7A5 este garantat cu depozite în ruble la Promsvyazbank, bancă din sectorul apărării ruse aflată pe listele de sancțiuni ale SUA, UE și Regatului Unit.

Moneda se tranzacționează aproape exclusiv pe platforma Grinex din Bișkek, considerată succesoarea Garantex – bursă desființată de autoritățile americane pentru spălare de bani.

Importatorii ruși convertesc ruble în A7A5, apoi în USDT (Tether), evitând infrastructura financiară occidentală și controalele KYC mai stricte.

Blockchain-ul arată că volumele sunt generate de un număr redus de portofele, indiciu că fluxurile sunt centralizate și gestionate „administrativ”, nu rezultatul unei piețe libere.

Surse FT susțin că tokenul este emis de o structură din Kârgâzstan apropiată grupului A-Seven (A7) al lui Ilan Șor, condamnat în Republica Moldova la 15 ani de închisoare pentru fraudă bancară și vizat de sancțiuni internaționale pentru tentativă de destabilizare politică. Investigatori occidentali se tem că A7A5 finanțează nu doar comerțul rusesc, ci și operațiuni de influență pe teritoriul statelor din regiune.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!