Moldova cucerește Brașovul: Peste 50 de companii moldovenești își prezintă produsele

27 Iun. 2025, 16:33
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
27 Iun. 2025, 16:33 // Actual //  bani.md

Piața Sfatului din Brașov găzduiește în perioada 27–29 iunie 2025 cea de-a cincea ediție a evenimentului „Republica Moldova Prezintă”, organizat sub egida inițiativei „Fabricat în Moldova”. Manifestarea aduce în prim-plan peste 50 de companii moldovenești, care expun o gamă variată de produse alimentare, vinuri, miere, bijuterii, textile, mobilă, produse cosmetice și artizanat tradițional.

Evenimentul a fost lansat oficial în prezența autorităților locale din Brașov și Chișinău, ambasadorilor, reprezentanților Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova și partenerilor instituționali. Ediția din acest an are ca obiectiv consolidarea relațiilor comerciale și culturale între cele două state, promovând brandurile autohtone moldovenești pe piața românească.

Punctul culminant al programului cultural va avea loc sâmbătă, 28 iunie, la ora 17:00, când vizitatorii sunt invitați la un spectacol folcloric autentic susținut de artiști din Republica Moldova.

Evenimentul este organizat de Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova în parteneriat cu autorități din ambele țări și instituții care sprijină dezvoltarea economică și promovarea produselor autohtone în spațiul românesc. Participarea companiilor moldovenești la târg reflectă interesul tot mai mare pentru extinderea pe piața UE și deschiderea către noi parteneriate comerciale.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!