Noul Titanic al luxului! Louis Vuitton „acostează” în Shanghai cu un magazin-nava amiral

29 Iun. 2025, 09:41
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
29 Iun. 2025, 09:41 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Brandul de lux Louis Vuitton a deschis în Shanghai un magazin conceptual spectaculos, construit în forma unei nave, pe principala piață HKRI Taikoo Hui. Noul spațiu, denumit „The Louis”, combină elemente de retail, cultură și gastronomie, reunind magazine, un cafenea și o expoziție dedicată istoriei și moștenirii brandului.

Potrivit arhitecților, forma de navă aduce un omagiu tradiției portuare a Shanghaiului, dar și originilor casei Louis Vuitton, care a început ca producător de valize pentru călătoriile transoceanice. Magazinul are trei etaje: primele două găzduiesc o expoziție despre cultura și evoluția brandului, iar ultimul etaj este destinat cafenelei. Designul etajelor superioare amintește de vechile cufere iconice Louis Vuitton, iar ancora metalică în formă de logo a fost deja “aruncată” la sol, simbolizând acostarea definitivă a brandului în inima orașului.

Magazinul va fi deschis publicului larg începând cu 28 iunie și promite să devină o nouă atracție culturală în metropola asiatică.

Anterior, Louis Vuitton a organizat în 2026 o prezentare de modă tip croazieră inspirată de legendele regelui Arthur, consolidând tematica maritimă a colecțiilor sale recente.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!