Plouă cu bani pentru acționarii unei bănci din Moldova: 292 milioane lei împărțiți în cash

01 Iul. 2025, 09:46
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
01 Iul. 2025, 09:46 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Victoriabank va distribui peste 292 milioane de lei către acționari sub formă de dividende în numerar, în urma performanței financiare solide înregistrate în 2024. Decizia a fost luată pe 27 iunie, în cadrul Adunării Generale Anuale a Acționarilor, desfășurată la Chișinău.

Valoarea dividendelor aprobate este de 11,68 lei per acțiune, iar plata acestora va fi efectuată integral în bani, în termen de cel mult trei luni de la data aprobării.

„2024 a fost un an financiar foarte bun, cu un profit solid la nivel de grup și creșteri pe toate liniile de business. Ne bucurăm că aceste rezultate ne-au oferit posibilitatea să recompensăm echitabil acționarii pentru al doilea an consecutiv”, a declarat Levon Khanikyan, Președintele Comitetului de Direcție al băncii.

În cadrul adunării, au fost prezentate rezultatele financiare ale Victoriabank pentru anul 2024 și a fost aprobat raportul Consiliului de Administrație. Anunțul privind dividendele vine ca o reconfirmare a stabilității și strategiei de creștere a uneia dintre cele mai importante instituții bancare din Republica Moldova.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!