Ultima șansă pentru apartamente mai ieftine: TVA-ul redus, pe cale de dispariție în România

11 Iul. 2025, 13:05
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
11 Iul. 2025, 13:05 // Actual //  Ursu Victor

Românii care își doresc să își cumpere o locuință mai au la dispoziție foarte puțin timp pentru a prinde cota redusă de TVA de 9% . Până pe 1 august 2025 ei ar trebui să găsească locuința ideală care să fie livrată în cel mult un an, să semneze un antecontract și să achite un avans de cel puțin 20%.

Dat fiind timpul foarte scurt, specialiștii în imobiliare spun că este important ca viitorii proprietari să cunoască din start cât ar urma să coste viitoarea locuință, dar și cât trebuie să câștige pentru a o cumpăra cu ajutorul unui împrumut.

„Creșterea TVA-ului la locuințele noi de la 9% la 21% afectează direct accesul la un credit ipotecar. Practic, pentru aceeași locuință, un cumpărător va avea nevoie de un avans mai mare și de un venit lunar cu până la 15% mai ridicat pentru a obține aceeași finanțare”, a declarat Andrei Cazacu, Franchise Network Director Imobiliare.ro Finance, citat de mediafax.ro.

„Suntem într-un context de piață ce va influența întregul ecosistem imobiliar. Noile măsuri vor duce inevitabil la creșterea prețului locuințelor, atât pe segmentul nou, cât și pe vechi. În egală măsură este posibil să vedem planuri ajustate. Ceea ce este însă foarte important pentru cumpărătorii care doresc să beneficieze de cota redusă de TVA este să își ia măsuri de siguranță, să verifice temeinic informațiile privind termenele finale de livrare”, a explicat și Daniel Crainic, director de marketing.

Compania a făcut o analiză, pornind de la o locuință cu o suprafață utilă de 42 mp, pentru a le veni în ajutor românilor care vor să facă o achiziție înainte de termenul limită pentru TVA 9%. Rezultatele acesteia evidențiază veniturile necesare în Cluj-Napoca, Brașov, București, Timișoara, Constanța și Iași pentru obținerea unui credit ipotecar în vederea finalizării tranzacției.

Prețul mediu solicitat pentru o locuință la Cluj-Napoca, cu o suprafață de 42 mp este de aproximativ 135.786 euro. Pentru a o cumpăra este nevoie de un credit ipotecar în valoare de 585.170 lei, dacă luăm în considerare un avans minim de 15%. În cazul în care este prima achiziție imobiliară și cumpărătorul optează pentru gradul maxim de îndatorare, de 45%, cu un credit pe o durată de 30 de ani este nevoie de venituri minime de aproximativ 8.500 de lei pentru a obține împrumutul.

Brașov: Brașovenii achită, în medie, 2.500 euro/mp pentru un apartament nou, ceea ce se traduce printr-un cost de 105.000 euro pentru o locuință cu o suprafață de 42 mp. Pentru a cumpăra o astfel de proprietate, cu avans 15%, este nevoie de un împrumut în valoare de 452.500 lei, ce poate fi obținut în cazul în care câștigă lunar venituri de circa 6.800 lei, potrivit calculelor Imobiliare.ro Finance.

București: Al treilea cel mai consistent venit minim necesar achiziției unui apartament nou cu o suprafață utilă de 42 mp poate fi întâlnit în Capitală. În acest caz, este nevoie de câștiguri de aproximativ 6.000 lei în fiecare lună pentru a accesa un credit ipotecar pe 30 de ani, plătind un avans de 15%.

Specialiștii le recomandă celor care vor să obțină un împrumut în vederea realizării unei achiziții imobiliare să nu piardă din vedere efectele avute de majorarea accizelor și creșterea cotelor TVA ( nu doar în cazul locuințelor, ci și în cazul diverselor produse și servicii) asupra finanțelor personale. Limitarea gradului de îndatorare la un nivel moderat este recomandată, în special în perioade de incertitudine, iar sprijinul unui broker de credite poate fi imperativ pentru asigurarea obținerii creditului potrivit în cel mai scurt timp și în cele mai avantajoase condiții pe termen lung.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!