Toți consumatorii, la Energocom! ANRE jură că nu e monopol

29 Iul. 2025, 13:42
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
29 Iul. 2025, 13:42 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Directorul Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), Alexandru Ursu, a respins acuzațiile privind instituirea unui monopol pe piața gazelor naturale, în contextul în care Energocom urmează să preia toți consumatorii deserviți în prezent de Moldovagaz, în calitate de furnizor de serviciu public.

„Nu s-a impus Energocom un monopol, ci i s-a atribuit statutul de operator de serviciu public, conform unui mecanism legal menit să protejeze consumatorii casnici. Au fost invitați toți operatorii din piață, iar din rândul acestora, Energocom a fost ales pentru că are cifra de afaceri necesară pentru a deține acest statut”, a explicat Ursu.

Potrivit șefului ANRE, acest mecanism nu blochează în niciun fel intrarea altor furnizori pe piață, iar consumatorii au libertatea de a alege între furnizorul de serviciu public și ofertanți alternativi, în funcție de profilul de consum și preferințele tarifare.

„Deja o parte dintre consumatori și-au ales alți furnizori, care livrează gaze în regim concurențial, la prețuri care reflectă fidel evoluțiile de pe bursă”, a subliniat Ursu.

Declarațiile vin în contextul procesului de restructurare a pieței gazelor naturale și a tranziției către un model liberalizat, în care furnizorii pot concura direct pentru consumatori, iar statutul de furnizor de serviciu public este o măsură de garantare a continuității și siguranței în aprovizionare.

Amintim că, pe 23 mai, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a desemnat SA „Energocom” ca nou furnizor cu obligații de serviciu public pentru o perioadă de trei ani. Hotărârea a fost adoptată în contextul riscului ca Moldovagaz să nu mai poată respecta cerințele legale de separare a furnizării față de transportul gazelor naturale, așa cum prevede cadrul legal.

Anterior, ANRE a lansat o procedură competitivă de selectare a unui nou furnizor, însă aceasta a fost anulată după ce una dintre cele două companii participante a fost descalificată pentru neîndeplinirea criteriilor. Ulterior, în baza regulamentelor interne, Consiliul de Administrație al ANRE a recurs la desemnarea directă a SA „Energocom”.

Printre argumentele care au stat la baza acestei decizii se numără: experiența acumulată pe piața gazelor, cifra de afaceri de peste 7 miliarde de lei în 2024, separarea juridică și funcțională de alte activități și capacitatea de a acoperi necesarul de consum național.

Conform hotărârii ANRE, Energocom va activa în regim reglementat, asigurând standardele de calitate, transparență și furnizarea de ultimă opțiune. În termen de trei luni de la intrarea în vigoare a deciziei, compania este obligată să prezinte proiectele costurilor reglementate, în conformitate cu metodologia aprobată.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!