Contoarele inteligente nu sunt pentru toți: ANRE avertizează că pot aduce pierderi, nu economii

01 Aug. 2025, 14:15
 // Categoria: Oameni şi Idei // Autor:  Ursu Victor
01 Aug. 2025, 14:15 // Oameni şi Idei //  Ursu Victor

Directorul general al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), Alexandru Ursu, atrage atenția că trecerea la tarife diferențiate și implementarea contoarelor inteligente nu este eficientă pentru toți consumatorii. În special, gospodăriile care își realizează peste 80% din consumul de energie electrică în timpul zilei nu ar obține avantaje economice din această tranziție.

„Dacă 80% din consumul nostru rămâne în orele de zi, iar doar 15-20% în orele de noapte, trecerea la un tarif diferențiat poate să nu fie deloc eficientă. Prețul energiei în timpul zilei este mai mare decât cel al tarifului standard, chiar dacă noaptea este mai ieftin”, a explicat Ursu.

El a subliniat că tarifele diferențiate sunt avantajoase doar pentru consumatorii care își pot muta o parte semnificativă a consumului în timpul nopții, cum ar fi cei care utilizează pompe de căldură, încărcătoare pentru mașini electrice sau procese industriale nocturne. În caz contrar, costurile ar putea crește în loc să scadă.

Pentru a accesa aceste tarife, consumatorii trebuie să dețină contoare speciale care să înregistreze separat consumul pe timp de zi și de noapte. În timp ce agenții economici sunt deja dotați cu astfel de echipamente, pentru consumatorii casnici trecerea presupune investiții suplimentare și o analiză atentă a structurii consumului.

În paralel, Ministerul Energiei pregătește extinderea unui proiect pilot de instalare a contoarelor inteligente, de la 30.000 la aproximativ 100.000 de unități. Totuși, Ursu subliniază că „nu are rost” ca această tehnologie să fie implementată pe scară largă dacă majoritatea populației continuă să consume energie preponderent în timpul zilei.

„Este important ca fiecare consumator să-și analizeze comportamentul de consum înainte de a solicita trecerea la un tarif diferențiat sau la un contor inteligent. Abia atunci vom putea vorbi despre o eficiență reală și despre economie la facturi”, a conchis șeful ANRE.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!