Tarifele la gaz rămân stabile după preluarea furnizării de către Energocom — Slusari dă asigurări

05 Aug. 2025, 14:28
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
05 Aug. 2025, 14:28 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Tarifele la gaz pentru consumatorii casnici nu vor fi majorate după preluarea furnizării de către compania de stat Energocom, a declarat membrul Consiliului Energocom, Alexandr Slusari. Asigurările vin la o zi după ce Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a suspendat licența Moldovagaz și a desemnat Energocom drept nou furnizor.

„Nu există premise pentru scumpiri. Ne dorim o tranziție lină și fără șocuri pentru consumatori”, a precizat Slusari, care a spus că, în acest moment, Energocom poartă discuții cu Moldovagaz pentru preluarea temporară a softului de facturare. În cel mult șase luni, compania de stat urmează să implementeze propriul sistem informatic.

În prezent, tariful reglementat pentru gazele naturale este de 16,742 lei/m³ (inclusiv TVA), ultimul ajustaj fiind operat în decembrie 2024, când prețul a crescut cu 3,16 lei – echivalentul unei scumpiri de 27,5%.

Energocom va asigura livrarea de gaze către toți consumatorii casnici în baza acelorași tarife stabilite de ANRE, până la o eventuală nouă decizie a autorității de reglementare.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!