La un an de la lansare, MIA – Plăți Instant pentru afaceri a devenit un instrument cheie pentru mediul economic

05 Aug. 2025, 17:11
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
05 Aug. 2025, 17:11 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

La un an de la lansarea funcționalității MIA – Plăți Instant pentru afaceri, echipa Băncii Naționale a Moldovei (BNM) a organizat un eveniment dedicat mediului de afaceri pentru a celebra rezultatele obținute, dar și pentru a informa antreprenorii despre toate avantajele si metodele de acceptare plăți adaptate diferitor modele de business.

La acest moment sistemul număra peste 680 mii de utilizatori persoane fizice și peste 7000 de ghișee unde afacerile deja acceptă plăți MIA prin coduri QR, link-uri sau solicitări de plată.

”Ne-am adunat să celebrăm acest succes, să trasăm planurile de dezvoltare de mai departe și să explicăm încă o dată mediului de afaceri care sunt avantajele și toate scenariile de utilizare a acestui sistem”, a spus ALEXANDRA SIDORENCO, șef Direcție Fintech BNM.

”Este o inițiativă foarte frumoasă care demonstrează că, chiar și țările mici, comunitățile financiare mici reușesc să dezvolte produse de calitate care sunt utilizate de clienți”, a punctat omul de afaceri CRISTIAN ONICA.

MIA a devenit extrem de populară în rândul cetățenilor datorită transferurilor simple și accesibile de la persoană la persoană, acum MIA aduce avantaje unice și pentru afacerile din țară, contribuind la diminuarea costurilor și eficientizarea fluxurilor financiare în companii.

Astfel, tot mai multe afaceri au reușit să se conecteze la MIA și să devină parte din ecosistemul de acceptare plăți instant.”Felicităm MIA pentru împlinirea unui an – un an în care businessurile pot primi plăți mult mai rapid și mult mai simplu de la cetățeni. Soluția noastră a fost MIA, care a fost foarte bine adoptată de clienții noștri, iar ei singuri o laudă și continuă să o folosească”, a spus PAVEL NOVAC, om de afaceri.

 

Sergiu Harea, Președintele Camerei de Comerț și Industrie a amintit că în cadrul Galei Businessului Moldovenesc, la concursul Marca Comercială a Anului, acest brand a fost decernat cu Mercurul de Aur ca cel mai important brand, noutatea anului 2024.

La un an de la lansare funcționalității de acceptare plăți prin MIA către entități economice (person to Busienss) s-a anunțat și lansarea plăților către instituții publice (person to Guvernment) prin intermediul platformelor digitale EVO si MPay. Astfel MIA – Plăți Instant devine puntea digitală între persoane, afaceri și instituțiile publice, demonstrând că Moldova face pași concreți către o economie modernă, rapidă și accesibilă.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!