Politico: Slovacia face miliarde din arme pentru Ucraina, în timp ce Fico se afișează cu Putin

18 Aug. 2025, 13:20
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
18 Aug. 2025, 13:20 // Actual //  Ursu Victor

Deși premierul slovac Robert Fico a promis că nu va trimite Ucrainei „niciun glonț”, industria de armament din Slovacia continuă să furnizeze arme pe front, scrie Politico.

În 2024, exporturile de armament ale Slovaciei au crescut la 1,15 miliarde de euro, echivalentul a circa 1% din economia țării. Cifra este dublă față de 2023 și de zece ori mai mare decât înainte de începutul războiului din Ucraina, în 2022.

Adjunctul ministrului Apărării, Igor Melicher, a precizat pentru publicație că afacerile private cu arme nu contrazic promisiunile guvernului. „Executivul slovac a garantat cetățenilor că nu va trimite niciun cartuș din depozitele statului în Ucraina, iar noi respectăm acest angajament”, a declarat Melicher.

Oficial, sprijinul Slovaciei pentru Kiev constă doar în ajutor nelletal și furnizarea de energie electrică. Totuși, guvernul admite că nu are nimic împotriva exporturilor realizate de companiile private.

„Am aderat la Uniunea Europeană pentru valorile comune și respectăm, de asemenea, piața liberă. A limita activitatea companiilor din industria de apărare ar fi pur și simplu ipocrit”, a adăugat oficialul.

Melicher a mai subliniat că o mare parte din echipamentele produse în Slovacia sunt vândute partenerilor occidentali, care decid apoi destinația finală a acestora.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!