CineMADE in Romania: Filmul „Mia își ratează răzbunarea” de Bogdan Theodor Olteanu, la 21:00, la RLIVE TV

26 Aug. 2025, 14:24
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
26 Aug. 2025, 14:24 // Actual //  bani.md

Pelicula „Mia își ratează răzbunarea” de Bogdan Theodor Olteanu este filmul din seria „CineMADE in România”, difuzat în exclusivitate de RLIVE TV începând cu 21:00.

Drama cu elemente de comedie relatează povestea unei tinere actrițe. Iubitul Miei trece de linia roșie și o pălmuiește, iar tânăra se întoarce acasă și își planifică răzbunarea. Are ideea de a înregistra o partidă de sex și de a o expedia fostului, dar trebuie să găsească bărbatul cu care să facă filmarea, iar asta devine mai complicat decât părea.

Din distribuție fac parte Maria Popistașu, Adrian Nicolae, Ana Maria Guran, Eva Odagiu și alții. Filmul a fost nominalizat pentru Goppo în 2022.

Filmul românesc „Mia își ratează răzbunarea” este difuzat în cadrul proiectului „CineMADE în România”. Cu intenția de a reflecta evoluția și diversitatea culturală și socială a României moderne, pe o piață dominată de producții din Rusia și SUA, RLIVE TV aduce duminică de duminică publicului din Republica Moldova filme românești contemporane. Abordarea va asigura prezentarea unui conținut inovator și relevant, diferit de filmele clasice românești, deja cunoscute și difuzate în țara noastră, dar și promovarea identității noastre culturale.

„Cinemade in Romania” își propune să îmbogățească experiența cinematografică ale telespectatorilor, promovând în același timp cultura și arta românească.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!