Apple trimite invitațiile: pregătește lansarea iPhone 17 și a altor surprize

27 Aug. 2025, 07:52
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
27 Aug. 2025, 07:52 // Actual //  Ursu Victor

Compania Apple a anunțat oficial că va organiza următoarea prezentare pe 9 septembrie, evenimentul având loc sub sloganul „Awe dropping” („Potrăsitor”). Informația a fost publicată pe site-ul oficial al companiei.

Directorul general al Apple, Tim Cook, a confirmat evenimentul și printr-un mesaj pe rețelele sociale, iar mai mulți jurnaliști au prezentat deja invitațiile primite de la companie.

Potrivit presei internaționale, în cadrul evenimentului sunt așteptate lansările unor noi produse, printre care și iPhone 17, care ar putea deveni principalul punct de atracție al prezentării.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!