Dosarul candidatului: Alianța Moldovenii 

21 Sept. 2025, 12:00
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
21 Sept. 2025, 12:00 // Actual //  MD Bani

Alianța Moldovenii are 57 de candidați la alegerile parlamentare de pe 28 septembrie 2025. În listă se regăsesc economiști, politicieni, juriști, pedagogi, dar și reprezentanți ai altor meserii. 

Slogan: Moldova va fi întotdeauna

Orientare geopolitcă: Integrarea în UE, dar și menținerea relațiilor bune cu Rusia, conform strategiei publicate de formațiune.

Primii 10 candidați pe listă: Deniș Roșca, Dumitru Roibu, Nicolae Pascaru, Victor Marahovschi, Alexandru Bondarenco, Elena Mărgineanu, Elena Sîrbiu, Constanța Sarivan, Aliona Tiuticov, Radj Cărbune.

Priorități, angajamente și promisiuni cheie: Locuri de muncă bine-plătite, reindustrializarea țării, promovarea legii privind utilizarea proprietății „înghețate” a colhozurilor și sovhozurilor, asigurarea populației cu locuri de muncă, crearea Sistemului Național de Evidență Online a Stocurilor (SNEOS), raportare obligatorie a privind stocurile și vânzările și marcarea facturilor electronice suspecte cu semnal roșu, dar și înființarea unui fond de ajutor pentru investiții strategice în energie, infrastructură, agricultură și inovații.

Pagina web oficială: https://aliantamoldovenii.md/ 

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!