Cifrele ascund criza! PIB aproape zero în semestrul I, cu agricultura și industria la pământ

30 Sept. 2025, 10:59
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
30 Sept. 2025, 10:59 // Actual //  Ursu Victor

Produsul Intern Brut (PIB) al Republicii Moldova a înregistrat în trimestrul II 2025 o majorare de 1,1% (în termeni reali) comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, potrivit datelor publicate de Biroul Național de Statistică. Totodată, la nivelul semestrului I 2025, economia s-a menținut la același nivel cu perioada similară din 2024, ceea ce indică o evoluție modestă pe ansamblul primelor șase luni ale anului.

Creșterea din trimestrul II a fost determinată în principal de construcții (+7,2%), care au contribuit cu 0,5% la PIB, producția și furnizarea de energie electrică, gaze și apă (+20%), cu un aport de 0,3%, industria prelucrătoare (+1,7%), comerțul (+1,0%), informațiile și comunicațiile (+1,9%), dar și sectoare precum învățământul și sănătatea (+0,8-0,9%).

Pe de altă parte, activitățile imobiliare au frânat creșterea economică, generând o reducere de 0,6% la PIB, pe fundalul scăderii valorii adăugate brute în domeniu cu 7,5%. Agricultura a contribuit negativ cu 0,2%, după o scădere a producției cu 4,4%.

Din perspectiva utilizărilor, formarea brută de capital fix a înregistrat o creștere spectaculoasă de 26%, având o pondere de 23,7% la PIB și contribuind cu 5,2% la evoluția economică. Consumul final al gospodăriilor populației s-a majorat cu 2,2%, ceea ce a adus un aport pozitiv de 1,8%. În schimb, exportul net de bunuri și servicii a avut un impact negativ de -9,1%, ca urmare a reducerii exporturilor de bunuri cu circa 20% și a majorării importurilor cu aproape 13%.

Un alt aspect este creșterea exporturilor de servicii cu 9,9%, acestea au ajuns să reprezinte 55,8% din totalul exporturilor de bunuri și servicii, depășind astfel cu peste un sfert exporturile de bunuri. Această evoluție a atenuat parțial impactul balanței comerciale negative.

În ansamblul semestrului I 2025, PIB-ul s-a menținut la nivelul aceleiași perioade din 2024. Creșterea a fost susținută de construcții, energie, comunicații, comerț și sectorul financiar, dar a fost contrabalansată de scăderi în industria prelucrătoare (-3,4%), agricultură (-6,1%), imobiliare (-4,6%) și activități profesionale și tehnice (-10,2%).

La sfârșitul lunii septembrie, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a redus prognoza de creștere a PIB-ului Republicii Moldova pentru anul 2025 de la 1,8% la 1,5%, dar a menținut la 3,8% estimarea pentru 2026.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!