CineMADE in România: Filmul Rocker de Marian Crișan, difuzat la 22:00, la RLIVE TV

30 Sept. 2025, 16:45
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
30 Sept. 2025, 16:45 // Actual //  bani.md

„Rocker” de Marian Crișan este filmul din seria „CineMADE în România”, difuzat în exclusivitate de RLIVE TV. Drama poate fi vizionată în această seară, începând cu ora 22:00. 

Personajul central, Victor, este un rocker de 45 de ani. Fiul lui, Florin, a devenit dependent de droguri, iar dragostea tatălui pentru copil depășește limitele morale acceptate de societate. Disperat și gata pentru orice ca să-și facă odrasla fericită,  bărbatul ajunge să fure și să se umilească.

În film au jucat Dan Chiorean, Alin State, Ionuț Nicolae, Ofelia Popii, Crina Semciuc și alții. Pelicula a fost prezentată în premieră la Festivalul de și a fost nominalizată pentru premiile Goppo, la mai multe categorii.

Filmul românesc „Rocker” este difuzat în cadrul proiectului „CineMADE în România”. Cu intenția de a reflecta evoluția și diversitatea culturală și socială a României moderne, pe o piață dominată de producții din Rusia și SUA, RLIVE TV aduce seară de seară publicului din Republica Moldova filme românești contemporane. Abordarea va asigura prezentarea unui conținut inovator și relevant, diferit de filmele clasice românești, deja cunoscute și difuzate în țara noastră, dar și promovarea identității noastre culturale. 

„Cinemade in Romania” își propune să îmbogățească experiența cinematografică ale telespectatorilor, promovând în același timp cultura și arta românească. 

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!