Plăți SEPA cu ZERO comision, doar la Victoriabank

06 Oct. 2025, 12:18
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
06 Oct. 2025, 12:18 // Actual //  bani.md

Victoriabank lansează serviciul de transferuri prin SEPA (Single Euro Payments Area) începând cu 6 octombrie 2025, marcând un pas important în modernizarea serviciilor bancare oferite clienților.

Aderarea la SEPA aduce pentru clienții băncii un nivel ridicat de interoperabilitate în Europa, iar diferența va fi simțită rapid: plăți și încasări în euro mai rapide, la costuri reduse, totul cu aceeași siguranță pe care o oferim zi de zi.

Suplimentar, pentru a promova această importantă facilitate, Victoriabank lansează o campanie prin care clienții vor putea efectua plăți SEPA online, prin VB24 si VB24 Business, fără comision. Promoția se adresează atât persoanelor fizice, cât și companiilor și este valabilă până la 31 decembrie 2025.

 „Prin lansarea plăților SEPA cu ZERO comision până la final de an, continuăm să schimbăm fundamental modul în care clienții fac plăți în euro: mai rapid, mai simplu și considerabil mai avantajos. Am implementat serviciul comision ZERO pentru transferurile Victoriabank – BT, iar acum extindem oferta și pentru plățile SEPA. Fie că este vorba despre un antreprenor care achită un partener de afaceri în Italia sau un părinte care transferă bani copilului student în Germania – toți beneficiază acum de transferuri rapide, sigure și fără costuri. Este o experiență bancară modernă și integrată, care oferă mai mult control, predictibilitate și eficiență în gestionarea banilor”, a declarat Elena-Ionela Maloș, Vicepreședinte Operațiuni, Victoriabank. 

Pentru ca o plată să fie considerată SEPA, trebuie să fie:

  • efectuată în euro, către o bancă dintr-o țară acceptată în sistemul SEPA;
  • realizată în regim normal (nu urgent);
  • comisionată în regim SHA – taxele sunt împărțite între expeditor și destinatar.

SEPA (Single Euro Payments Area) este standardul european care simplifică transferurile în euro între băncile din țările membre ale Uniunii Europene și alte state participante, oferind un cadru comun care asigură rapiditate, siguranță și costuri reduse pentru plăți transfrontaliere. Aderarea Victoriabank la acest sistem plasează banca în comunitatea instituțiilor financiare moderne și oferă clienților acces direct la standardele europene de plăți.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!