Haos la pompe! Dronele ucrainene au lăsat Rusia fără combustibil

12 Oct. 2025, 11:05
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
12 Oct. 2025, 11:05 // Actual //  Ursu Victor

Cel puțin 57 de regiuni ale Federației Ruse se confruntă cu penurii de benzină și motorină, în urma atacurilor cu drone ucrainene asupra rafinăriilor rusești, potrivit unei analize publicate de BBC. Problemele sunt resimțite în special la benzinăriile independente, iar în unele regiuni aprovizionarea s-a stabilizat temporar, însă deficitul de combustibil persistă în multe zone.

Conform Bloomberg, aproximativ o treime din rafinăriile rusești au fost afectate de atacuri. În august au fost înregistrate cel puțin 14 lovituri, în septembrie — opt, iar în primele zece zile din octombrie — alte patru. Analiza realizată de Reuters, Bloomberg și S&P Global Commodity Insights arată că minimum zece rafinării, inclusiv cele orientate spre export, au fost parțial sau complet oprite în august–septembrie.

Potrivit BBC, din ianuarie până în prezent, dronele ucrainene au lovit 21 din cele 38 de cele mai mari rafinării ale Rusiei, cu 48% mai multe atacuri decât în tot anul 2024.

În august, capacitatea neutilizată a rafinăriilor ruse a atins 23%, un record istoric, iar în septembrie acest nivel a crescut și mai mult, scrie Reuters. În octombrie, volumul total al petrolului procesat a scăzut la 4,86 milioane de barili pe zi, cu aproape 10% mai puțin decât în iulie, atingând cel mai redus nivel din ultimii cinci ani, potrivit Bloomberg.

Expertul Serghei Vakulenko, cercetător la Centrul Carnegie pentru Rusia și Eurasia din Berlin, estimează că producția totală a rafinăriilor ruse a scăzut cu circa 10% de la vârful atins în iulie. El afirmă că, dacă situația se va înrăutăți, autoritățile de la Moscova ar putea impune raționalizarea consumului de combustibil sau relaxarea temporară a normelor de mediu pentru benzină, însă, în prezent, „rafinăriile își pot relua activitatea în două-trei săptămâni”.

„Evoluția crizei va depinde de intensitatea atacurilor ucrainene și de capacitatea de producție a Kievului — câte drone poate fabrica, cât de des le poate lansa și dacă va continua să lovească sectorul petrolier”, a explicat Vakulenko.

Pe fondul scăderii producției de combustibil și al creșterii prețurilor, care au atins cel mai ridicat nivel din ultimii 14 ani, mai multe regiuni ale Rusiei — inclusiv Crimeea ocupată — au introdus restricții la vânzarea de benzină, limitând cantitatea pe care o poate cumpăra o singură persoană.

Pentru a atenua efectele crizei, guvernul rus a interzis exportul de benzină și motorină, a majorat importurile din Belarus și, potrivit publicației Kommersant, pregătește livrări suplimentare din China, Singapore și Coreea de Sud.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!