Autonomia financiară locală, doar pe hârtie! Belous: Nu toate primăriile au capacitate să se administreze singure

21 Oct. 2025, 16:09
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
21 Oct. 2025, 16:09 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Ministra Finanțelor, Victoria Belous, a declarat în cadrul unei conferințe de prsă că Guvernul lucrează la un nou mecanism de redistribuire a impozitelor și taxelor către autoritățile publice locale (APL), dar a subliniat că procesul este complex și trebuie ajustat la realitățile economice și bugetare ale țării.

În contextul discuțiilor despre legea descentralizării, Belous a menționat că statul nu se opune ideii ca o parte din impozitul pe venitul persoanelor juridice să fie direcționată către primării, însă a avertizat că multe administrații locale nu au, deocamdată, capacitatea reală de autoadministrare financiară.

„Redistribuirea contribuțiilor din impozite și taxe la nivel local nu este un subiect tabu. Noi avem un proiect demarat pentru a reevalua care ar fi cota acestor transferuri. Suntem interesați ca autoritățile publice locale să aibă capacitatea de autoadministrare financiară independentă, dar trebuie să ținem cont de realitățile Republicii Moldova, unde majoritatea APL-urilor nu au bugete suficiente pentru gestionarea treburilor publice”, a declarat ministra.

Potrivit acesteia, echipa de experți de la Ministerul Finanțelor lucrează la mai multe formule de redistribuire a veniturilor fiscale, pentru a motiva autoritățile locale să-și crească baza de venituri proprii, ținând cont de numărul populației și specificul fiecărei regiuni.

„Este un proces complicat, dar nu îl restricționăm. Gestionăm diferite formule pentru a ajunge la cea mai eficientă pentru Republica Moldova. Concluziile vor fi făcute publice după ce echipa de experți va prezenta rezultatele finale”, a precizat Belous.

Deocamdată, Ministerul Finanțelor consideră prematură stabilirea exactă a impozitelor care ar putea rămâne în bugetele de nivelul întâi, dar Belous a dat asigurări că Guvernul este deschis dialogului cu autoritățile locale pentru a construi un model de descentralizare funcțional.

„Vreau să reconfirm deschiderea Guvernului pentru colaborare cu autoritățile publice locale. Obiectivul nostru comun este un mecanism echitabil, care să nu slăbească, ci să întărească autonomia locală”, a adăugat ministra.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!