Pierderi de 676,8 milioane de lei pentru Moldovagaz. Au aprobat Raportul Financiar pentru 2020

01 Iul. 2021, 15:05
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
01 Iul. 2021, 15:05 // Bani și Afaceri //  MD Bani

SA “Moldovagaz” a finalizat anul 2020 cu un rezultat financiar negativ în valoare de 676,8 milioane de lei.

Infotag, făcțnd referire la Serviciul de presă al companiei, scrie că raportul privind rezultatul financiar a fost aprobat miercuri în cadrul adunării generale anuală a acţionarilor companiei.

Factori ce au determinat pierderile

  • 151,2 milioane de lei – pierderile din achitarea serviciilor de transport a gazelor naturale. Acestea au fost formate pe fundalul creşterii la începutul anului 2020 a tarifului de transport a gazelor de la 32,32 la 256,67 lei pentru o mie de metri cubi, în timp ce tarifele reglementate pentru gazele naturale pentru consumatorii finali au fost adoptate de către Agenţia Naţională de Reglementare în Energetică abia la început din noiembrie.
  • 130,6 milioane de lei – devierile tarifare negative (diferenţa dintre preţul efectiv de achiziţie şi cel inclus în tarif), înregistrate în cursul anului trecut.
  • 365,5 milioane de lei – crearea rezervelor pentru stingerea creanţelor neperformante, conform cerinţelor legislaţiei moldoveneşti şi standardelor internaţionale de contabilitate.
  • 33 de milioane de lei – abateri în costul serviciilor de distribuţie a gazelor, precum şi a altor cheltuieli.

Alte subiecte discutate

Printre alte întrebări aflate pe ordinea de zi a şedinţei a fost aprobarea noii versiuni a statutului societăţii pe acţiuni, care a fost adusă în conformitate cu legislaţia modificată.

Aceasta vizează transferul funcţiei de prestare a serviciilor de ţinere a Registrului întreprinderi de la un registrator independent către Depozitarul Central Unificat, precum şi extinderea drepturilor acţionarilor.

La fel, a fost permisă organizarea adunărilor generale ale acţionarilor prin mijloace electronice de comunicare, precum şi într-o formă mixtă, cu prezenţa fizică a reprezentanţilor acestora.

De asemenea, au fost aprobate candidaturile a şase membri ai Consiliului de observatori al societăţii.

Despre Moldovagaz

SA “Moldovagaz” a fost înfiinţată în 1999.

SAP Gazprom deţine 50% din acţiunile companiei, Agenţia Proprietăţii Publice – 35,33% din acţiuni, Comitetul pentru Administrarea Proprietăţii din Transnistria – 13,44% din acţiuni, persoanele fizice şi juridice – 1,23% din acţiuni.

 

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!