La alegeri, din nou, votează și morții! Alte încălcări raportate până acum în secțiile de votare din țară

11 Iul. 2021, 16:09
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
11 Iul. 2021, 16:09 // Actual //  MD Bani

Un alegător a identificat în listele electorale inclusă o rudă decedată, iar alt alegător a depistat-o în listele electorale pe soția sa decedată. La solicitările de clarificare a cetățeanului, un membru al Biroului Electoral al Secției de Votare (BESV) i-a propus să se adreseze cu certificatul de deces. Totodată, observatorii Promo-LEX au constat că, pe parcursul desfășurării alegerilor parlamentare anticipate până la ora 14:00, au fost raportate 340 de încălcări.

Printre toate incidentele identificate, s-au enumerat cele mai multe cazuri de transportarea organizată a alegătorilor, agitație electorală sau PR negru în perimetrul de 100 m sau în incinta  secției de votare pentru a determina alegerea alegătorilor, prezența nejustificată a persoanelor neautorizate în incinta secției de votare, fotografierea buletinelor de vot, încălcări ale secretului votului și altele.

De asemenea, observatorii Promo-LEX au constatat 21 de cazuri de întrerupere, pe parcursul zilei votării, a procesului de filmare a operațiunilor electorale. Potrivit rensponsabililor, unele acumulatoare ale camerelor s-au descărcat, memoria de stocare a altor camere de video s-a epuizat, iar alte camere de filmare funcționează cu întreruperi.

„Există probleme tehnice, multe camere refuză să funcționeze continuu, se întrerup frecvent. Nu au filmat încontinuu procesul electoral, așa cum cere legea”, a declarat directorul de Program Promo-LEX, Nicolae Panfil.

Amintim că, astăzi, 11 iulie 2021, în Republica Moldova au loc alegeri parlamentare anticipate. Cetățenii urmează să aleagă cei 101 de deputați în Parlamentul Republicii Moldova.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!