CCRM a participat la o rundă de discuții cu evaluatorii băncii mondiale

16 Iul. 2021, 12:18
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
16 Iul. 2021, 12:18 // Actual //  MD Bani

Președintele Curții de Conturi a Republicii Moldova (CCRM), Marian Lupu, anunță că a participat împreună cu membrii Curții și echipa de manageri ai CCRM, la o rundă de discuții online cu evaluatorii Băncii Mondiale, în contextul misiunii de evaluare PEFA (Public Expenditure and Financial Accountability) la nivel de țară. Misiunea de evaluare a fost lansată la 13 iulie curent.

„Exercițiul va cuprinde anii 2018-2020, fiind organizate un șir de ateliere de discuții și intervievări cu instituțiile responsabile. PEFA reprezintă un instrument de evaluare a statutului managementului finanțelor publice (MFP)”, comunică Președintele CCRM.

Marian Lupu mai spune că, comunitatea donatorilor a abordat subiectul efectuării unor evaluări de acest gen la începutul anilor 2000, pentru a se asigura că, banii alocați bugetelor diferitor state vor fi gestionați, raportați legal, eficient și conform destinației.

Astfel, Comisia UE, BM și FMI au decis să eficientizeze procesul de evaluare a MFP din diferite state, prin elaborarea și aplicarea unui mecanism unic care ar satisface așteptărilor donatorilor – metodologia de evaluare a cheltuielilor publice și a situațiilor financiare PEFA.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!