O femeie a dat în judecată ”Iute Credit” pentru un contract de împrumut cu 5 modalități de penalizare și 4 comisioane

21 Iul. 2021, 19:05
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
21 Iul. 2021, 19:05 // Actual //  MD Bani

Judecătorii au obligat o companie de creditare nebancară să-i achite daune unei femei pentru că în contractul de împrumut au inclus mai multe clauze abuzive. Potrivit unei decizii a Curții Supreme de Justiție (CSJ), în martie 2018 o femeie a semnat un contract cu OCN ”Iute Credit” SRL prin care aceasta a obținut un împrumut în sumă de de 31.638 de lei. Femeia se obliga, ca în termen de doi ani, să achite dobânda anuală efectivă, taxa aferentă contractului, rata dobânzii aferente, costul transferului la contul bancar, comisionul de garanție, și, după caz, penalitatea de întârziere din plata restantă pentru fiecare zi de întârziere și penalitatea pentru rezilierea contractului, scrie bizlaw.md.

Potrivit graficului de rambursare, în termenul de scadență femeia urma să achite suma totală a împrumutului în mărime de 63.478,32 de lei formată din: valoarea împrumutului acordat – 31.638 de lei; taxa aferentă contractului – 24.044,88 de lei; rata dobânzi aferente (8%) – 4.475,24 de lei și comisionul de garanție – 3.037,20 de lei.

De asemenea, contractul de împrumut prevedea mai multe penalități impuse femeii și anume: penalitatea contractuală în mărime de 0,5% pentru fiecare zi de întârziere; penalitatea contractuală în valoare de 200 de lei pentru expedierea primei notificări; penalitatea contractuală în valoare de 200 de lei pentru expedierea celei de a două notificări; penalitatea contractuală în valoare de 200 de lei pentru expedierea celei de a treia notificări; penalitatea contractuală în mărime de 30% din valoarea împrumutului acordat pentru rezilierea anticipată a contractului, adică, în total cinci modalități de penalizare.

Judecătorii i-au dat dreptate femeii. Instanța a constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută a mai multor clauze cu repunerea părților în situația inițială. De asemenea, s-a dispus încasarea din contul OCN ”Iute Credit” SRL în beneficiul reclamantei a sumei de 2.000 de lei cu titlu de prejudiciu moral și 5.000 de lei cheltuieli de asistență juridică.

Decizia instanței poate fi accesată AICI.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!