Conducerea BNM, întrevedere cu Michalko: UE sprijină păstrarea și continuarea reformelor în sectorul bancar

03 Aug. 2021, 15:57
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  MD Bani
03 Aug. 2021, 15:57 // Bănci şi Finanţe //  MD Bani

Guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei, Octavian Armașu,  și prim-viceguvernatorul Vladimir Munteanu au avut o întrevedere cu ambasadorul Uniunii Europene, Peter Michalko, șeful Delegației UE în Republica Moldova, în contextul încheierii mandatului Excelenței Sale.

Oficialii au discutat despre evoluțiile macrofinanciare, importanța reformelor desfășurate în sectorul financiar-bancar în ultimii ani și necesitatea mențineri unei abordări de reformă în continuare, a unui cadru investițional atractiv care să contribuie la incluziunea financiară, noile obiective ale băncii centrale ș.a.

Guvernatorul Băncii Naționale a apreciat sprijinul continuu al UE oferit Republicii Moldova pentru modernizarea sistemului-financiar bancar, menționând importanța eforturilor băncii centrale pentru valorificarea acestui suport și pe viitor. Octavian Armașu s-a mai referit la obiectivul major al BNM de fortificare a sectorului financiar-nebancar în urma transferului în următorii ani de la CNPF al unor competențe de reglementare și supraveghere a acestuia.

La rândul său, ambasadorul Peter Michalko  a exprimat deschiderea UE de a fi alături de Republica Moldova în procesul de menținere și continuare a reformelor. Peter Michalko a subliniatimportanța progresului obținut în acest sens în sectorul bancar drept o premisă esențială pentru dezvoltarea ulterioară, cu un impact social-economic hotărâtor pentru țară. În context, oficialul european a remarcat însemnătatea de a menține  independența BNM pentru asigurarea stabilității financiare.

Discuțiile au cuprins de asemenea, realizarea angajamentelor asumate de Republica Moldova în cadrul Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, care, pe termen lung, are o destinație fermă de a aduce beneficii tuturor cetățenilor țării noastre.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!