(VIDEO) Istorii de succes: Implementarea măsurilor de eficiență energetică la Consiliul Raional Cimișlia

09 Aug. 2021, 14:04
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
09 Aug. 2021, 14:04 // Bani și Afaceri //  MD Bani

Majoritatea dintre instituțiile administrativ-teritoriale din țară își au sediul în clădiri vechi, construite cu zeci de ani în urmă, care generează pierderi impunătoare de energie. La fel a fost și în cazul clădirii Consiliului Raional Cimișlia. Însă, datorită măsurilor de eficiență energetică realizate de Agenția pentru Eficiență Energetică (AEE), clădirea consiliului se bucură acum de economii importante, dar și de un spațiu mai liniștit.

Pe lângă pierderile financiare și de energie, funcționarii publici erau deranjați și de zgomotul din stradă și nu beneficiau de un spațiu de muncă confortabil. Grație proiectului „Implementarea măsurilor de eficiență energetică a Consiliului Raional Cimișlia”, din orașul Cimișlia, au fost înlocuite ferestrele și ușile exterioare pe o suprafață de 178 de m2.

În urma implementării măsurilor, s-au realizat economii de energie în valoare de 55 247 kWh/an, economii financiare de peste 29 000 de lei anual și reducerea emisiilor de CO2 cu 11,6 tone anual. Valoarea totală a proiectului a fost de peste 316 000 de lei.


AEE are misiunea de a implementa politica de stat în domeniul eficienței energetice, performanței energetice a clădirilor, precum și a valorificării surselor de energie regenerabilă, inclusiv prin atragerea și gestionarea resurselor financiare în vederea finanțării proiectelor în domeniile respective într-un mod durabil din punct de vedere al mediului înconjurător și a schimbărilor climatice.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!