Maia Sandu l-a invitat în vizită pe Prim-ministrul ucrainean Denys Shmyhal. Când va sosi în Republica Moldova

09 Aug. 2021, 17:20
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
09 Aug. 2021, 17:20 // Actual //  MD Bani

Premierul ucrainean Denys Shmyhal va efectua o vizită la Chișinău, la invitația președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, cu ocazia sărbătoririi a 30 de ani de la proclamarea independenței Republicii Moldova. Cu un anunț în acest sens a venit Guvernul Republicii Moldova, scrie Realitatea.md.

Potrivit infomațiilor, Natalia Gavrilița și Denys Shmyhal vor avea o întrevedere bilaterală pe data de 28 august.

De menționat că Denys Shmyhal a felicitat-o pe Natalia Gavrilița cu învestirea în funcție și și-a exprimat încrederea că cele două părți vor avea o colaborare eficientă în procesul de integrare europeană.

Natalia Gavrilița a remarcat disponibilitatea și deschiderea părții moldovenești pentru dezvoltarea în continuare a dialogului interguvernamental constructiv, precum și pentru elaborarea de soluții reciproc acceptabile pe întregul spectru al agendei bilaterale.

În timpul vizitei lui Denys Shmyhal la Chișinău, va fi pus în discuție întregul spectru al agendei bilaterale, care include aspecte precum: eliminarea barierelor comerciale bilaterale, subiecte de mediu, cooperarea în sectorul energetic, reglementarea drepturilor de proprietate, finalizarea demarcării frontierei de stat, funcționarea complexului hidroenergetic din Nistru etc.

Totodată, cei doi oficiali au discutat și despre pașii necesari pentru demararea lucrărilor de construcție a podului Cosăuți-Yampil.

În cadrul discuției telefonice a fost abordat și subiectul reluării activității Comisiei mixte interguvernamentale moldo-ucrainene privind comerțul bilateral și cooperarea economică (ultima reuniune a acesteia a avut loc în perioada 18-19 septembrie 2017 la Odessa).

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!