Tragic! Un avion cu 50 de persoane la bord, printre care și șapte copii s-a prăbușit în Indonezia

09 Ian. 2021, 20:56
 // Categoria: Actual // Autor:  Realitatea.md
09 Ian. 2021, 20:56 // Actual //  Realitatea.md

Sistemul de monitorizare al traficului aerian Flightradar24 a anunţat pe Twitter că zborul SJ182 „a pierdut mai mult de 3.000 de metri altitudine în mai puţin de un minut, la circa 4 minute după ce a decolat din Jakarta”, la orele locale 14:30 (07:30 GMT).

Potrivit Metro TV, avionul era un Boeing B737-500.

Un oficial local al guvernului a declarat pentru Kompas TV că un pescar a găsit ceea ce pare a fi epava avionului, în ape la nord de Jakarta, iar căutările continuă. Alte posturi de televiziune arată imagini cu presupusele resturi ale epavei .

„Am găsit nişte cabluri, o pereche de blugi şi bucăţi de metal în apă”, a declarat un oficial indonezian în domeniul securităţii pentru CNNIndonezia.com.

Sriwijaya Air a anunţat că încearcă să adune mai multe detalii despre zbor înainte de a veni cu un comunicat oficial.

La sfârşitul lui 2018, un Boeing 737 MAX al companiei indoneziene Lion Air s-a prăbuşit lângă Jakarta, provocând moartea tuturor celor 189 de pasageri şi a membrilor echipajului. Avionul ce a dispărut de pe radare sâmbătă este un model mult mai vechi.

La bord erau doi piloți, 4 stewardese. Printre pasageri se numărau 46 de adulți, 7 copii și 3 bebeluși.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!