Facebook blochează o linie Whatsapp folosită de talibani. Conținurile online vor fi urmărite îndeaproape

18 Aug. 2021, 10:30
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
18 Aug. 2021, 10:30 // Actual //  MD Bani

Compania Facebook a închis o linie de asistenţă înfiinţată pe WhatsApp de către talibani pentru a răspunde eventualelor plângeri ale afganilor.

“Suntem obligaţi să ne pliem legilor americane privind sancţiunile. Aceasta include interzicerea conturilor care se prezintă drept conturi oficiale ale talibanilor”, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al WhatsApp.

Talibanii, care au preluat duminică puterea la Kabul, au anunţat săptămâna trecută că au înfiinţat un număr special pentru ca populaţia să li se poată adresa.

“Cerem mai multe informaţii de la autorităţile americane competente, dată fiind evoluţia situaţiei în Afganistan”, adaugă mesageria, refuzând să ofere mai multe detalii.

Potrivit informațiilor, conţinuturipostate online de talibani vor fi urmărite îndeaproape de marile platforme de rețele sociale, în condiţiile în care grupul islamist a anunţat marţi că va forma un guvern.

“Talibanii sunt consideraţi organizaţie teroristă de legea americană şi noi i-am interzis în toate serviciile noastre, potrivit reglementării noastre asupra organizaţiilor periculoase”, a amintit marţi dimineaţa un purtător de cuvânt al Facebook.

Platforma a precizat că are o echipă de experţi dedicată, care vorbesc limbile din Afganistan, pentru a-i ajuta să identifice posibilele probleme, scrie Agerpres.

Twitter şi YouTube au reglementări similare, chiar dacă Twitter nu-i interzice a priori pe talibani, exceptând conţinuturile care încalcă regulile sale privind violenţa sau manipularea conţinuturilor.

Purtătorul de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid, s-a folosit duminică de Twitter pentru a anunţa că talibanii au “intrat în oraşul Kabul pentru a asigura acolo securitatea”.

Mii de afgani au fugit săptămâna trecută din oraşele capturate de talibani în nordul Afganistanului şi s-au refugiat în capitală. Unii relatează scene atroce, despre trupuri abandonate pe străzi, fete răpite pentru a fi căsătorite, tineri înrolaţi cu forţa. Însă talibanii au negat aceste acuzaţii.

Marţi, în timpul primei lor conferinţe de presă, talibanii au dat asigurări că războiul s-a încheiat în Afganistan şi că toţi adversarii lor vor fi iertaţi.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!