Sunt pregătite modificări privind prelucrarea datelor cu caracter personal

23 Aug. 2021, 10:43
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
23 Aug. 2021, 10:43 // Actual //  MD Bani

Operațiunile de prelucrare a datelor cu caracter personal în cazurile în care prelucrarea acestora nu poate aduce atingere drepturilor şi libertăților persoanelor ar putea fi efectuate fără notificarea Centrului Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal. Un proiect în acest sens a fost publicat pentru consultări publice, scrie bizlaw.md.

Mai exact, notificarea Centrului Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal al Republicii Moldova fi necesară doar în cazurilor privind:

a) operațiunile de prelucrare a categoriilor speciale de date cu caracter personal, de asemenea a datelor genetice, biometrice și a celor care permit localizarea geografică a persoanelor prin mijloace de comunicații electronice, inclusiv în scop de cercetare științifică;

b) operațiunile de prelucrare a datelor cu caracter personal prin mijloace electronice având ca scop evaluarea unor aspecte ale personalității, precum competența profesională, credibilitatea, comportamentul și altele asemenea;

c) operațiunile de prelucrare a datelor cu caracter personal prin mijloace electronice în cadrul unor sisteme de evidență având ca scop adoptarea unor decizii automate individuale în legătură cu analizarea solvabilității, a situației economico-financiare, a faptelor susceptibile de a atrage răspunderea disciplinară, contravențională sau penală a persoanelor fizice, de către entități de drept privat;

d) operațiunile de prelucrare a datelor cu caracter personal ale minorilor în cadrul activităților de prospectare comercială;

e) operațiunile de prelucrare a datelor cu caracter personal menționate la lit. a) și a datelor cu caracter personal ale minorilor, colectate prin intermediul internetului sau al mesageriei electronice;

f) transmiterea datelor cu caracter personal către alte state, în afară de situațiile 3 prevăzute la art. 32 alin. (7) şi alin. (8) al Legii nr. 133/2011 privind protecția datelor cu caracter personal;

g) operațiunile de prelucrare a datelor cu caracter personal prin mijloace de supraveghere video. Fac excepție operațiunile de prelucrare a datelor cu caracter personal efectuate de o persoană fizică, pentru nevoi personale sau familiale, dacă prin aceasta nu se încalcă drepturile subiecților datelor cu caracter personal, în condițiile prevăzute de art. 2 alin. (4) lit. a) al Legii nr. 133/2011 privind protecția datelor cu caracter personal.

Excepțiile de la obligația de a notifica operațiunile de prelucrare a datelor cu caracter personal nu exonerează, însă, operatorul de îndeplinirea celorlalte obligații care îi revin potrivit dispozițiilor legale aplicabile în domeniul protecției datelor cu caracter personal, cu precădere a celor privind asigurarea condițiilor de bază pentru prelucrarea datelor cu caracter personal, drepturilor subiecților de date cu caracter personal, precum şi a confidențialității şi securității datelor.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!