Tinerii antreprenori din Republica Moldova vor putea primi burse din România

27 Aug. 2021, 10:47
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
27 Aug. 2021, 10:47 // Bani și Afaceri //  MD Bani

Tinerii antreprenori din Republica Moldova vor putea beneficia de burse din România în cadrul Programului „Tineri Lideri pentru Agricultură”. 

Subiectul respectiv a fost discutat pe data de 25 august 2021 de Viorel Gherciu, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare de la Chișinău în cadrul unei întrevederi cu o delegație de oameni de afaceri din România, reprezentanți ai Grupului AGRICOVER și ai Clubului Fermierilor Români pentru Agricultură Performantă, scrie Infoprut.ro.

Scopul vizitei misiunii de afaceri a fost de a promova proiecte de afaceri și inițiative de responsabilitate socială în agricultură. Astfel, părțile au discutat posibilitățile de stabilire a relațiilor de colaborare la nivel guvernamental în domeniul agriculturii și de intensificare a comunicării între producătorii de pe ambele maluri ale Prutului.

În context, partea română a declarat că intenționează să promoveze un model de agricultură performantă și să valorifice specificul național prin lansarea Programului „Tineri Lideri pentru Agricultură”. Prin intermediul respectivului program vor fi oferite cinci burse de participare absolvenților de facultate, care vor prelua afacerea de familie în agricultură sau care vor dezvolta propria afacere în sectorul agricol.

De asemenea, tinerii antreprenori vor fi încurajați să asigure continuitatea afacerilor în agricultură, să se implice în proiecte de responsabilitate socială și să își asume rolul de lider în propria afacere și în comunitatea rurală. Membrii delegației au declarat, de asemenea, că în cadrul programului, tinerii vor beneficia de stagii de pregătire și schimb de experiență pe diverse dimensiuni aferente agriculturii.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!