Incendiu la rafinăria de unde cumpără carburanți unul dintre cei mai mari petroliști din Moldova

21 Sept. 2021, 16:13
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
21 Sept. 2021, 16:13 // Actual //  bani.md

Un incendiu a izbucnit marţi la Rafinăria Petrotel Lukoil din Ploieşti, România. Potrivit ISU Prahova, flăcările au afectat o suprafaţă de aproximativ 400 mp, notează digi24.ro.

La faţa locului au fost mobilizate 4 autospeciale de stingere, 2 de descarcerare, 1 autoscară, 2 ambulanţe SMURD şi 1 autospecială de primă intervenţie şi comandă, potrivit Agerpres.

Până la sosirea echipajelor de pompieri au acţionat 4 autospeciale de la Serviciul privat al rafinăriei.

Nu sunt raportate victime, anunţă ISU.

Potrivit reprezentanților rafinăriei, incendiul a fost stins în jurul orei 11,30. Se fac cercetări pentru identificarea cauzei izbucnirii focului, relatează Observatorul Prahovean.

Din cauza fumului dens a fost emis un mesaj de avertizare prin intermediul sistemului RO-Alert. Oamenii au fost sfătuiți să stea în casă și să închidă geamurile.

Petrotel aprovizionează cu carburanți și Lukoil din Republica Moldova. Lukoil Moldova este al doilea cel mai mare jucător pe piața comerțului cu amănuntul a carburanților, este controlată de compania rusă de petrol Lukoil SA. Compania operează cu 3 baze petroliere şi un terminal de gaz, precum şi 106 staţii de alimentare.

 

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!