O româncă poate intra în rândul miliardarilor lumii după divorțul de soțul ei, cunoscut investitor de pe Wall Street

24 Sept. 2021, 10:10
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
24 Sept. 2021, 10:10 // Actual //  MD Bani

John Paulson, unul dintre cei mai cunoscuți investitori de pe Wall Street, divorțează de sotia româncă după 20 de ani de mariaj. Pentru că nu există contract prenupțial iar afaceristul și-a făcut averea estimată la peste 4 miliarde de dolari după nuntă, femeia ar putea deveni miliardară.

Românca a fost întâi asistenta lui John Paulson. Cei doi s-au căsătorit în 2000. Acum, ambii și-au angajat avocați de top din New York. John Paulson a devenit cunoscut în 2007, după ce a profitat de pe urma problemelor provocate de criza financiara. Ar fi câștigat 4 miliarde de dolari dintr-o singură tranzacție, scrie remonews.com.

Cum s-au cunoscut John şi Jenny Paulson

John şi Jenny Paulson divorţează după 20 de ani de căsnicie, decizie care va remodela una dintre cele mai mari averi din Statele Unite, relatează Bloomberg.

John Paulson, 65 de ani, deţine o avere netă de 4,8 miliarde de dolari, sumă obţinută în mare parte datorită pariului pe care l-a plasat împotriva pieţei imobiliare din Statele Unite înaintea crizei financiare din 2008. De asemenea, el deţinea în 2019 circa 1,9 miliarde de dolari în cadrul fundaţiei familiei Paulson.

Născută în Galaţi, Jenny Paulson, în vârstă de 50 de ani, şi-a întâlnit soţul cu mult timp înainte ca acesta să devină faimos. El a angajat-o ca asistentă la scurt timp după ce Jenny obţinuse azil politic în SUA şi, pe măsură ce se apropia de 45 de ani, a decis că a sosit momentul să se căsătorească, Jenny având „personalitatea îmbucurătoare pe care o căuta”, conform cărţii „The Greatest Trade Ever”, de Gregory Zuckerman.

„Jenny nu consuma alcool, nu fuma şi nu ieşea noaptea în oraş. Era o gură de aer proaspăt”, spune Paulson.

El a invitat-o în oraş timp de un an, însă Jenny a insistat prin a-i spune că, mai întâi, trebuie să o concedieze şi să îi găsească un alt loc de muncă.

Într-un final, a fost de acord să ia masa împreună şi, după mai bine de 200 de întâlniri, John şi-a găsit curajul de a o cere în căsătorie.

Alături de mai mulţi investitori, John Paulson a câştigat aproximativ 20 de miliarde de dolari în momentul în care s-au prăbuşit creditele ipotecare subprime şi au provocat cea mai gravă criză financiară de la Marea Depresiune a anilor 1930.

În urmă cu doi ani, John Paulson şi-a transformat fondul de hedging într-o afacere de familie, după ce activele au scăzut de la 38 de miliarde de dolari în 2011 la 9 miliarde de dolari în 2019.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!